Cum vă dați seama dacă ați primit factura la energie fără compensare. Popescu amenință cu suspendarea licenței furnizorilor

Data actualizării: Data publicării:
un barbat verifica cu calculatorul facura la utilittati
Foto: Profimedia Images

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, spune că acei consumatori care au primit facturi la energie electrică sau gaz calculatate fără compensare nu ar trebui să plătească până când când nu li se reface factura. El a adăugat că va fi propusă o modificare a legii, astfel încât cei care au primit facturi greșite să nu fie penalizați dacă întârzie plata acestora.

Sunt furnizori care nu au emis facturi neplafonate și necompensate. Practic, putem spune că de ieri marii furnizori au început să emită facturile în mod normal. Noi avem date preliminare după ce ei au trimis facturile și probabil că acest lucru s-a făcut în urma sesizării mele către ANPC și în urma controlului care este încă în desfășurare. Sunt și eu foarte curios”, a spus ministrul într-o conferință de presă.

Din datele pe care le avem până acum, un singur furnizor a fost pregătit ca până în data de 15 decembrie să emită facturile așa cum scrie în lege. Furnizorii care nu au emis facturile compensate vor fi obligați să le refacă și să nu perceapă penalități pentru oamenii care nu le-au plătit în termen, pentru că vina de a nu face facturile așa cum trebuie este exclusiv a furnizorilor”, a adăugat el.

Popescu a explicat și cum își pot da seama românii că facturile lor au fost calculate greșit.

În factura care vine fiecăruia acasă există o rubrică de plafonare, există o rubrică de compensare. Dacă acele rubrici nu sunt, dacă nu există rubrici pentru plafonare și compensare, înseamnă că ori e greșită factura, ori prețul e suficient de jos, sub acele prețuri minime, acolo nu ai ce compensa. Nu vor fi multe cazuri din ianuarie”, a spus el.

Evident, dacă vine următoarea factură, și aceea nerefăcută, eu cred că până la urmă se poate merge la retragerea licenței acelui furnizor care nu respectă legea, pentru că nu poți să te joci cu nervii oamenilor, nu poți să te joci cu oamenii”, a adăugat Popescu.

Întrebat dacă un consumator ar trebui să își asume să rămână fără energie electrică sau fără gaz în cazul facturii calculate fără compensare, Virgil Popescu a spus că nu va rămâne nimeni fără energie electrică, nici fără gaz, „pentru că există furnizorul de ultimă instanță”.

Cât despre cei care au plătit deja facturile calculate greșit, Popescu spune că furnizorii „ar trebui să fie obligați să returneze banii, nu să-i scadă din facturile următoare”.

Au beneficiat de acești bani întocmind facturi, încălcând legea”, a adăugat el.

80% din consumatorii casnici de energie electrică și 60% din consumatorii de gaze naturale au beneficiat de compensare și plafonare, a mai spus ministrul.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nu toți românii primesc plafonare la curent! Află acum dacă trebuie să faci cerere ca să nu plătești în plus!
Digi FM
David Pușcaș, revoltat după ce Luminița Anghel a făcut declarații teribile: „Subiectul ăsta nu se va încheia”
Pro FM
Cum și-a transformat Lady Gaga logodna în hit: „Ai nevoie de experiențe reale pentru a crea”. Piesa care...
Film Now
Producătorii din spatele francizelor „Spider-Man” şi „Harry Potter”, la cârma următorului film cu James Bond
Adevarul
Cum au supraviețuit un tată și cele două fiice timp de 12 ore, după ce avionul lor s-a prăbușit într-un lac...
Newsweek
Sunt bani pentru creșterea pensiei la Mica Recalculare? Guvernul, anunț care dă fiori pensionarilor
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Ben Affleck rupe tăcerea despre divorțul de Jennifer Lopez: „Am vrut să fiu alături de ea”
UTV
Kira Hagi se căsătorește! Fiica lui Gică Hagi va deveni mireasă în toamnă, la un eveniment cu aproape 1000 de...