Guvernul ia în calcul să renunțe la ajutorul de 50 de bani pe litru de carburant. Decizia va fi luată în coaliţia de guvernare

Data actualizării: Data publicării:
alimentare la pompa
Foto: Profimedia Images

Guvernul ia în calcul să renunţe la ajutorul de 50 de bani pe litrul de carburant, decizia de a continua sau nu acordarea compensaţiei urmând să fie analizată în perioada următoare, a anunțat, la Antena 3, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. Guvernul României a aprobat la sfârșitul lunii iunie reducerea prețului la carburanți cu 50 de bani. Măsura urma să fie aplicată în perioada 1 iulie - 30 septembrie.

„Ca și în cazul altor măsuri implementate de Guvern pentru protejarea cetățenilor și economiei de efectele creșterii prețurilor la energie și gaze naturale, compensarea la pompă cu 50 de bani a prețurilor la carburanți va continua pe întreaga perioadă anunțată, urmând ca la finalul analizei să fie luate noi decizii”, a spus Dan Cărbunaru.

O discuție va avea loc între partidele aflate la guvernare.

„Vom vedea ce se va întâmpla. Suntem abia la începutul lunii august, vom vedea cum evoluează piața. Am văzut că sunt perioade în care prețul carburantului scade. Există și un apel pe care premierul l-a făcut către instituțiile statului să verifice elementele de cost și ce se întâmplă într-adevăr la benzinării. Și este o preocupare, am văzut, la nivel global. Și secretarul general ONU, zilele trecute, a făcut un apel în acest sens către cei care comercializează carburant. Deci, trebuie să înțelegem că e o perioadă extrem de delicată”, a spus Cărbunaru.

Purtătorul de cuvânt al guvernului a mai declarat că războiul din Ucraina reprezintă o formă de „instabilitate” care afectează inclusiv angajamentele asumate de guvern.

„Nu știm la acest moment când și cum se va termina războiul din Ucraina și, ca atare, aceste forme de instabilitate ne afectează, noi fiind, până la urmă, și la granița cu Ucraina, ca acest guvern să-și mențină în primul rând angajamentele pe care și le-am asumat", a spus Dan Cărbunaru.

„Prețurile la carburanți au scăzut, este o realitate care se vede în benzinării”, declara, pe 1 iulie, premierul Nicolae Ciucă, care a adăugat că, prin măsura luată de guvern, prețurile la carburanți „au scăzut” și a fost evitată „penuria și raționalizarea carburantului”.

Până la urmă 50 de bani sunt 50 de bani pe care nu îi dai când alimentezi la pompă”, declara președintele Klaus Iohannis, referitor la măsura guvernului de reducere a prețului la carburanți.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilie Bolojan şi partenera sa, surprinşi împreună la ceas de seară! Ce făceau fără să ştie că sunt văzuţi...
Digi FM
Jannik Sinner i-a cunoscut pe prințul George și prințesa Charlotte: "I-am întrebat dacă joacă tenis și ce...
Pro FM
Robbie Williams și Laura Pausini, duet de senzație în faţa a zeci de mii de spectatori, pe MetLife Stadium...
Film Now
Ana de Armas, întrebată dacă își dorește copii: „Iubirea e imprevizibilă, viața nu e un film!” S-a spus că...
Adevarul
„Monstrul marin” al Chinei. Întoarcerea unei tehnologii fantomă din Războiul Rece
Newsweek
Nicușor Dan: Magistrațiii au pensii speciale mai mari decât au avut salariul. Ce decizie a luat?
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Debut „excepţional” în box office-ul nord-american, cu încasări ce au depășit 100 de milioane de dolari...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu