Guvernul pregătește o OUG prin care obligațiile de plată la buget, de la intrarea în starea de urgență, să fie eșalonate pe 12 luni

Data publicării:
bani investitii
Creștere economică de doar 0,1% în primele trei luni ale anului. Datele făcute publice azi de INS. Foto: Getty Images

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat că se lucrează la o ordonanţă de urgenţă prin care se reglementează eşalonarea la plată în formă simplificată a obligaţiilor bugetare pentru o perioadă de 12 luni pentru cele cumulate de la data intrării în starea de urgenţă până în data de 25 octombrie 2020, inclusiv, potrivit Agerpres.

"Deja la Ministerul de Finanţe se lucrează la un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se reglementează eşalonarea la plată în formă simplificată a obligaţiilor bugetare. Ştim foarte bine că pe 25 octombrie o parte din aceste măsuri expiră, dar, în acelaşi timp, ştim foarte bine că există sectoare în economie care încă nu şi-au revenit 100%. Avem această ordonanţă care va reglementa eşalonarea la plată în formă simplificată, este o eşalonare care se acordă pe o perioadă de 12 luni de zile pentru obligaţii cumulate de la data intrării în starea de urgenţă până în data de 25 octombrie 2020, inclusiv.

Deci, pe toată această perioadă în care s-au acumulat obligaţii putem să le eşalonăm, cu condiţia ca debitorul să nu fi înregistrat obligaţii fiscale înainte de intrarea în starea de urgenţă, deci să fi fost buni plătitori înainte de intrarea în starea de urgenţă", a anunțat Florin Cîţu, joi, la începutul şedinţei de Guvern, întrebat de premierul Ludovic Orban la ce să se aştepte mediul de afaceri după 25 octombrie.

El i-a precizat premierului că pentru operatorii din domeniul HORECA propunerea ar urma să fie cea de scutire la plata impozitului specific până la 31 decembrie 2020.

În acelaşi context, premierul i-a cerut ministrului de Finanţe să ia în calcul prelungirea măsurii care a permis autorităţilor locale să ia decizii de reducere a impozitului pe clădiri până la 50% şi de reducere a taxei pe clădiri, spaţiile închiriate şi, de asemenea, taxa de ocupare a domeniului public de reducere şi de sută la sută.

"E varianta la care până acum ne-am gândit, dar va fi pentru săptămâna viitoare şi vom vedea care este forma finală, acordarea competenţei autorităţilor locale ca până la 1 decembrie 2020 să se adopte hotărâri de reducere a impozitelor şi taxelor pe clădiri cu până la 50%, pe impozitul anului 2020. În acelaşi sens, contribuabilii vor depune cerere de aprobare a reducerii până la data de 15 decembrie 2020. Asta este varianta cu care lucrăm acum, dar detaliile le vom discuta săptămâna viitoare", a explicat Cîţu.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vești proaste pentru cei care stau în chirie. Vor fi afectați direct de creșterea impozitului pe locuințe
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Cine e Anesa, mama fabuloasă a celebrei Dua Lipa. Povestea femeii care a fugit din calea războiului și a...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Fostul oraș al sticlei, reanimat de autostrăzi. Palatul său era numit cândva „Edenul Transilvaniei”
Newsweek
Pensii tăiate cu sute de lei după aplicarea CASS. Parlamentarii: 35.000 lei pentru cheltuieli lunare
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie