Ioan Rus: Este necesară restructurarea Tarom. Prefer să măsor de zece ori şi să tai o dată

Data publicării:
Ioan Rus 2

"Repet, rezultatele economico-financiare la 31 decembrie, deci la finele acestui an, vor fundamenta o poziţie a ministrului Transporturilor vis-a-vis de ceea ce trebuie făcut la Tarom. Prefer să măsor de zece ori şi să tai o dată", a precizat Ioan Rus, citat de Mediafax.

Potrivit datelor ministrului, Tarom a avut în acest an venituri din servicii de transport aerian mai mari cu 5%, a transportat 1,7 milioane pasageri (+3%), iar numărul de curse din 2014 va fi cu 4% mai mare decât în 2013.

În urmă cu o lună, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor să găsească o soluţie raţională cu sindicatul companiei aeriene, astfel încât să poată fi "salvat" unul dintre brandurile româneşti.

Şeful Executivului a arătat că, dintre toate problemele care trebuie rezolvate la nivel general, o parte dintre acestea pot fi soluţionate, iar altele nu, dar se doreşte să existe un dialog.

În septembrie, mai multe curse Tarom au fost anulate sau întârziate din cauza unor acţiuni spontane din partea unor piloţi şi ai unor însoţitori de zbor.

Surse din rândul piloţilor au declarat atunci pentru Mediafax că protestul piloţilor Tarom a fost declanşat din cauza nemulţumirilor privind salariile şi noul contract colectiv de muncă - înregistrat fără să se ţină cont de revendicările lor -, dar şi pe fondul unora privind managementul companiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri din interior: Apropiații judecătoarei Ancuța Popoviciu oferă mărturii care ar putea influența...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Pro FM
Anna Lesko, as în seducție. Rochia decoltată, cu crăpătură până la șold, a ajutat-o să joace senzualitatea ca...
Film Now
Pierce Brosnan, transformat total pentru cel mai nou film al său. Cum arată fostul James Bond, în imaginile...
Adevarul
De ce economia României încetinește, iar industria e în picaj. Sectoarele unde încă mai sunt câteva...
Newsweek
OFICIAL 5.000.000 pensionari iau pensia pe luna mai până în Vinerea Mare. În ce zile intră pe card?
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase are "sufletul încărcat": "Nu mai pot să trăiesc în minciună și să maschez totul"
Digi World
"Nu am văzut niciodată asta în casa noastră. Și stăm aici de patru ani". Ce au descoperit doi soți, total...
Digi Animal World
Un motan degerat, lihnit de foame, a bătut la o fereastră. Ce s-a întâmplat apoi a uimit o lume întreagă
Film Now
Cât de mare a crescut fiul actriței Sandra Bullock. Are doar 14 ani, dar deja a întrecut-o pe mama lui la...