Italia vrea să blocheze aplicarea normelor Euro 7 la automobile și mizează pe sprijinul României, printre alte state

Data publicării:
Matteo Salvini, ministrul Transporturilor din Italia, susține un discurs în cadrul unui eveniment de partid din Roma, pe 18 aprilie 2023.
Matteo Salvini, ministrul italian al Transporturilor. Foto: Profimedia Images

Italia și aliații săi din Uniunea Europeană, printre care și România, pot bloca reglementarea Euro 7, care ar înăspri şi mai mult normele privind poluarea produsă de vehicule din 2025, a afirmat, marţi, ministrul italian al transporturilor, Matteo Salvini, informează Agerpres.

Propunerile UE privind Euro 7 sunt "în mod clar greşite" şi nici măcar nu ajută în vreun fel mediul, a afirmat Salvini, liderul partidului Liga, care face parte din coaliţia guvernamentală de dreapta.

"Italia, împreună cu Franţa, Republica Cehă, România, Portugalia, Slovacia, Bulgaria, Polonia şi Ungaria, au numerele necesare pentru a bloca acest salt în întuneric", a declarat ministrul italian în cursul unei conferinţe a industriei automobilelor la Verona.

"Acum suntem o minoritate de blocaj, vrem să devenim o majoritate", a adăugat Salvini.

Comisia Europeană şi-a prezentat în 2022 propunerile cu privire la noile norme de poluare pentru autovehicule, cunoscute sub denumirea Euro 7, care ar urma să intre în vigoare începând din 2025.

Acestea prevăd ca testele referitoare la emisiile poluante ale vehiculelor să fie conforme cu condiţiile reale de trafic şi de asemenea să impună limite cu privire la emisiile de particule provocate de uzura frânelor şi pneurilor, în ideea de a reduce cu 35% emisiile de oxizi de azot ale autoturismelor şi utilitarelor uşoare comparativ cu normele precedente Euro 6.

Legislaţia în acest sens urmează să fie negociată de statele şi parlamentele UE în cursul acestui an, pentru a fi aplicată din iulie 2025 autoturismelor, iar doi ani mai târziu şi autobuzelor şi camioanelor.

Însă miniştrii Transporturilor din Cehia, Germania, Italia, Polonia, Portugalia, România, Ungaria şi Slovacia, care s-au întâlnit anul acesta, în luna martie, spun că aceste cerințe sunt prea împovărătoare pentru industria auto.

Producătorii de automobile europeni contestă reglementările propuse, spunând că sunt prea costisitoare, pripite şi nenecesare. Comisia Europeană susţine în schimb că este nevoie de ele pentru a reduce emisiile nocive şi a împiedica o repetare a scandalului Dieselgate.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri