România așteaptă turiștii ruși

Data publicării:
munte iarna partie sinaia FB primaria sinaia

Afacerile turismului românesc vor fi cu 20% mai mari la anul estimează Federaţia Asociaţiilor de Promovare din domeniu. Anual, numai turiştii străini lasă în România aproximativ un miliard de euro, aşa că veniturile în plus ar putea fi substanţiale. Pe lângă introducerea tichetelor de vacanţă şi a altor măsuri de susţinere, numărul turiştilor cazaţi în hotelurile şi pensiunile din ţară ar urma să crească şi ca urmare a tensiunilor internaţionale.

Cel mai important obiectiv va fi atragerea turiştilor din Rusia. Anul trecut 2,6 milioane de ruşi au vizitat Egiptul. Însă această destinaţie şi-a pierdut atractivitatea după doborârea avionului Metrojet în peninsula Sinai.

După tragedia aviatică, vacanţele în Egipt au fost înlocuite cu cele în Turcia, ţară care a atras anul trecut şi mai mulţi ruşi - 3,3 milioane. Însă o altă prăbuşire, de data aceasta a unui avion militar rus sub focul armatei turceşti, a făcut ca şi această destinaţie să iasă din joc. Una dintre sancţiunile impuse de Vladimir Putin în urma acestui conflict este interdicţia zborurilor charter dinspre Rusia înspre Turcia.

Sunt aşadar aproape șase milioane de ruşi care nu ştiu unde îşi vor face vacanţele. Grecia este prima opţiune, dar şi România ar putea să atragă mai mulţi dintre ei. Nu va fi uşor, avertizează patronatele. Va trebui demarată o campanie de promovare a turismului românesc în Rusia. Guvernul Israelului deja a alocat 2,6 milioane de dolari pentru atragerea turiştilor ruşi. Croaţia este de asemenea o destinaţie care ar putea deveni foarte populară pentru ei. În plus, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România estimează că hotelierii din Turcia îşi vor reduce tarifele cu până la 30% ca să îi convingă pe turiştii ruşi să vină pe cont propriu dacă prin agenţii nu mai pot. Tarifele mici din Turcia i-ar putea atrage şi pe turiştii români acolo, ceea ce ar putea pune presiune pe litoralul de la noi.

Ţara noastră are avantajul preţurilor mici, mai ales după reducerea TVA la alimente. Însă nu a fost niciodată una dintre destinaţiile preferate ale ruşilor. Anul trecut, au ajuns în România 28.000 de turişti ruşi cu 1.000 mai puţini decât în 2013, arată statistica oficială. Iar anul trecut a fost de asemenea unul tensionat. Dar conflictul din Ucraina nu i-a adus pe ruşi în număr mai mare în România. În schimb, navele de croazieră occidentale au evitat Crimeea şi Odessa şi au acostat la Constanţa. Însă turiştii de pe vapoare lasă mai puţini bani pe uscat decât cei care se cazează în hoteluri.

Indiferent dacă vor reuşi sau nu să atragă mai mulţi ruşi, hotelierii din ţara noastră ar putea caza turişti români speriaţi de evenimentele din Europa de Vest. Atentatele din Paris şi blindatele din Bruxelles nu ajută deloc turismul din Franţa şi Belgia. Şi nu sunt singurele ţări europene care au desfăşurat acţiuni anti-teroriste în ultimele săptămâni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...