Statul a atras peste 380 milioane euro, aproape de maximul vizat, prin vânzarea a 15% din Romgaz

Data publicării:
romgaz-2

Românii au cerut de 17 ori mai multe acţiuni pentru care au dat peste un miliard de euro. Chiar şi aşa, cel care a cumpărat 100 de acţiuni se va alege doar cu 7.

Preţul unei acţiuni a fost stabilit la 30 de lei, ceea ce înseamnă că statul va încasa peste 380 de milioane de euro, adică aproape de valoarea maximă pe care şi-o propusese.

A fost o acţiune de succes, nici consultanţii noştri nu se aşteptau. Faptul că am ieşit cu această companie în afara ţării e un succes. Am ţinut cont de dorinţa investitorilor români şi majoritatea acţiunilor au fost alocate în acest sens. Ca repartizare geografică, la investitorii instituţionali: România 40%, Marea Britanie 27%, SUA 16,5%, Polonia 5%”, a declarat Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie.

Romgaz a vândut 15% din acţiuni prin oferta iniţială pe Bursă, pentru 1,7 miliarde lei (534 milioane dolari sau 382,8 milioane euro), aproape de maximul vizat, tranşa destinată investitorilor mici a fost majorată de la 15% la 20% din totalul ofertei, iar investitorii instituţionali din străinătate au preluat 60% din ofertă.

Statul a lansat pe 22 octombrie oferta prin care a scos la vânzare 15% din acţiunile Romgaz la preţuri între 24 şi 32 lei pe acţiune, estimând că va obţine între 1,38 miliarde lei (311,7 milioane euro) şi 1,85 miliarde lei (415,6 milioane euro).

Astfel, suma atrasă se apropie de valoarea maximă vizată.

Aproximativ 40% din acţiunile şi certificatele globale de depozit din cadrul ofertei au fost vândute instituţiilor şi publicului din România şi 60% investitorilor instituţionali din afara României.

Includerea în ofertă a GDR-urilor cu listarea acestora pe Bursa de la Londra a avut succes, fiind alocat pe acest segment 36% din ofertă.

La preţul stabilit, de 30 lei, capitalizarea de piaţă a companiei este de 11,6 miliarde de lei (3,6 miliarde de dolari).

Investitorii instituţionali din România au primit 20% din ofertă, iar o instituţie financiară internaţională 13% din total. 

Potrivit reprezentanţilor statului, investitorilor instituţionali străini le-au fost alocate 11% din acţiunile vândute în ofertă.

Tranzacţiile cu GDR-urile pe Bursa de la Londra sub simbolul "SNGR" şi tranzacţiile de acţiuni pe bursa de la Bucureşti, sub simbolul "SNG" sunt planificate să înceapă la 12 noiembrie.

În urmare a ofertei, Ministerul Economiei va deţine aproximativ 70% din acţiunile Romgaz, iar 14,9% aparţine Fondului Proprietatea.

Ministerul Economiei şi Fondul Proprietatea s-au angajat la o perioadă de stabilizare de 180 de zile, după începutul tranzacţionării acţiunilor şi certificatelor.

Goldman Sachs International şi Erste Group Bank, în calitate de Joint Bookrunners, vor reţine 13% din veniturile brute obţinute de Minister în cadrul ofertei pentru a le utiliza în scopul activităţilor de stabilizare, pe o perioadă de 30 de zile de la începutul tranzacţionării acţiunilor şi GDR-urilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...