Exclusiv Stolojan: România se împrumută cel mai scump din UE. „Anul trecut am plătit numai pe dobânzi la datoria publică peste 7 miliarde euro”

Data publicării:
theodor stolojan
Foto: captură video Digi24

Theodor Stolojan, fost premier al României și economist la Banca Mondială, a declarat la Digi24 că țara noastră se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE din cauza deficitului bugetar foarte ridicat și că este obligată să reducă acest deficit, pentru ca datoria publică să nu ajungă să coste mai mult decât sănătatea sau educația. Stolojan a precizat că România a plătit anul trecut 7 miliarde de euro doar pentru dobânzi la datoria publică, iar anul acesta va plăti 8 miliarde de euro.

Theodor Stolojan a explicat vineri seară, la Digi24, că guvernul nu are credibilitate în fața mediului de afaceri și a oamenilor din cauza deficitului bugetar foarte ridicat.

„Guvernul a fost obligat să ia niște măsuri peste noapte. Ne-am trezit într-o situație în 2024 în care am realizat un deficit (bugetar) record - 152 de miliarde (de lei), 8,65% din PIB - n-am mai avut asemenea deficit decât în anul 2020, cu pandemia. De fapt, guvernul a fost în situația în care nu mai putea continua așa cum a continuat până în prezent. Am primit deja avertismente de la piețele financiare (...) Asta nu înseamnă că nu ne mai putem împrumuta, dar ne împrumutăm la niște costuri care devin excesive. Deja noi, România, în prezent, ne împrumutăm la cele mai mari dobânzi față de alte țări din UE”, a afirmat Theodor Stolojan.

El a precizat la ce nivel au ajuns dobânzile la care se împrumută statul român.

„Gândiți-vă că anul trecut am plătit numai pe dobânzi la datoria publică peste 7 miliarde de euro. Deci 36 de miliarde de lei. Iar anul acesta, în 2025, vom plăti peste 8 miliarde de euro. Nu mai putem continua așa. Dacă ne uităm în 2019, față de 2024, PIB-ul s-a mărit de 1,7 ori, deci puterea economică a țării s-a mărit de 1,7 ori, în timp ce deficitul bugetar s-a mărit de 3,1 ori”, a mai spus Stolojan.

Fostul premier a mai spus șansa României este legată de UE, care și-a schimbat modul de gândire și nu mai cere reducerea deficitului de la un an la altul, ci treptat, pe o perioadă de 4-7 ani. 

În acest fel, România, care a ales să reducă deficitul pe o perioadă de șapte ani, poate beneficia în continuare de fonduri europene și poate menține investițiile publice în autostrăzi, rețele de apă și canalizare.

România trebuie să reducă deficitul, „pentru că noi nu ne mai putem permite deficite peste 7%, 6%, pentru că ajungem să plătim mai mult pe datoria publică decât pe educație sau pe sănătate”, a mai psus Theodor Stolojan.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cutremur major în România, în urmă cu scurt timp! Blocurile s-au mişcat serioas, panică...
Digi FM
Femeia care l-a însoțit pe A$AP Rocky la petrecere după Gala Met. Rihanna, însărcinată cu al treilea copil, a...
Pro FM
Dana Nălbaru și Dragoș Bucur, îndrăgostiți de viața la țară. Au pomi și legume, se ocupă cu drag de pământ și...
Film Now
Tia Carrere, la 58 de ani, în rochie mulată și generos decoltată. Devenită vedetă acum 30 de ani, e aproape...
Adevarul
Care sunt cele mai inteligente persoane, în funcție de luna nașterii
Newsweek
Surprize neplăcute la Recalculare. Pensie mai mică cu 1500 lei după 35 ani munciți la grupe de muncă
Digi FM
Mihai Mălaimare, mesaj revoltător: "Nu ați vrut Turul II înapoi! Vine ca un val imens și veți ajunge în canal...
Digi World
Săritul corzii, exercițiul complet care îți transformă corpul în doar câteva minute pe zi. Ce beneficii aduce...
Digi Animal World
Ea este omida „colecționară de oase”. Insectă rară din Hawaii care trăiește printre păianjeni și își poartă...
Film Now
Ce nu s-a schimbat niciodată la Bruce Willis, deși luptă cu demența. Demi Moore a rupt tăcerea: „A fost mereu...
UTV
Mădălina Ghenea își etalează silueta perfectă într-o nouă ședință foto incendiară