Traian Băsescu: „Nu am niciun motiv să retractez îndoielile” în legătură cu GFR

Data publicării:
basescu autostrada arad facebook 8 aug-1

Preşedintele Traian Băsescu îşi menţine afirmaţiile despre situaţia financiară a companiei Grup Feroviar Român. Şeful statului spune că nu va retracta declaraţia despre lipsa de resurse financiare a firmei care a câştigat licitaţia pentru privatizarea CFR Marfă.

Compania GFR a anunţat că va da în judecată pe oricine face afirmaţii denigratoare la adresa sa, iar Traian Băsescu a fost primul care a spus că firma nu ar dispune de banii necesari tranzacţiei şi că nici nu reuşeşte să se împrumute la bănci.

Aflat, miercuri, pe şantierul tronsonului de autostradă Arad-Nădlac, unde lucrările sunt oprite, președintele a refuzat inițial să se pronunțe pe tema privatizării CFR Marfă. Întrebat de reporterul Digi24, Dan Codre, de ce crede că GFR nu protestează, deși guvernul întârzie publicarea în Monitorul Oficial a hotărâriii referitoare la vânzarea CFR Marfă, președintele a spus inițial că nu ar vrea să discute despre aceasta, pentru că a venit „pentru altceva”. Totuși, președintele a adăugat: „Am și eu analizele mele și sunt convins că nu îmi puneți întâmplător întrebarea”.

Reporterul Digi24 a insistat și l-a întrebat pe președinte dacă se simte vizat de amenințările GFR că va da în judecată pe oricine face comentarii negative la adresa grupului. „N-aș vrea să deschid aici subiectul privatizării CFR Marfă”, a repetat președintele. „Ce vă pot spune este că întrebările dumneavoastră sunt absolut corecte, înțeleg de ce le puneți, iar eu nu am niciun motiv să retractez îndoielile pe care le-am exprimat public, indiferent cine și ce amenințări proferează”, a spus Traian Băsescu.

„Dacă nu se rezolvă situația la CFR Marfă...”, a continuat reporterul Digi24, moment în care Traian Băsescu a început să râdă și i-a spus: „Sunteți un foarte bun ziarist”. Președintele și-a luat rămas bun, continuând să râdă, în timp ce Dan Codre a încercat să mai pună o dată întrebarea. „Excelent ziarist!”, a afirmat președintele continuând să râdă. „Vă mulțumesc, vă doresc o zi bună. Bun ziarist!”, a conchis președintele.

 Şeful statului a afirmat într-un interviu acordat cotidianului România Liberă că Gruia Stoicapatronul companiei care a câştigat licitaţia, are probleme de finanţare. Ar exista „nişte interese“ ca firma lui Gruia Stoica să preia această companie strategică, crede Traian Băsescu, motiv pentru care deţinătorul Grup Feroviar Românar trebui să prezinte garanţii bancare pentru achiziţionarea CFR Marfă.

Peste câteva zile, grupul GFR-Grampet a transmis un comunicat în care afirma: „Dorim să dezminţim şi să condamnăm cu vehemenţă toate insinuările cu privire la aşa‐zise probleme fiscale, penale sau de capacitate financiară cu care s‐ar confrunta GFR‐Grampet sau acţionarul principal, d‐l Gruia Stoica”. În același comunicat, GFR spunea că își rezervă dreptul de a da în judecată pe oricine propagă ipoteze fără fundament; „Înţelegem să acţionăm în instanţă pe cei care orchestrează şi implementează această campanie, ca şi pe oricine propagă astfel de ipoteze fără o temeinică şi etică verificare a faptelor, pentru a nu permite ca o miză economică strategică pentru statul român şi o companie românească ce reprezintă un succes regional să fie atacate doar pentru a servi unor interese meschine”.

Comunicatul GFR intervenea în timp ce președintele Traian Băsescu făcea declarații la Cotroceni pe tema privatizării CFR Marfă și afirma, între altele, că GFR ar putea da în judecată Guvernul pentru a cere daune, dacă privatizarea eșuează.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...