Noul drum spre Bulgaria întârzie. Constructorul a dat peste o groapă ilegală de gunoi

Data publicării:
un inginer arata catre o groapa de gunoi ilegala descoperita pe un santier
Cătălin Țolea, șeful de șantier de la drumul de legătură cu DN5 GiurgiuFoto: captură video CNAIR

Vremea și o groapă ilegală de gunoi întârzie lucrările la noul drum spre Bulgaria, prin Vama Giurgiu. Constructorul se plânge că a dat peste o groapă de gunoi care nu apărea în documentația după care i s-a cerut să facă lucrarea. Potrivit surselor Digi24, soluția găsită este de a realiza un depozit temporar de gunoi, urmând ca ulterior să se facă sortarea lui și să fie depozitat în gropi permanente.

„Din cauza condițiilor meteo suntem puțini întârziați. Lucrurile au fost atacate. Suntem pregătiți. Căutăm soluții. Să sperăm că și vremea va fi de partea noastră. Până acum, ăsta a fost principalul impediment. Lucrarea a fost atacată. S-au făcut excavații la cota din proiect, moment în care s-a descoperit o groapă de gunoi. Inițial, soluția a fost de extra-excavații de un metru și jumătate. La încă un metru jumătate de extra-excavație, după cum se observă cu ochiul liber, este tot gunoi. Amplasamentul este, din câte am constatat, pe o fostă groapă de gunoi de care nu a știut nimeni. În momentul de față se așteaptă o soluție cu privire la decontaminarea zonei, deoarece astăzi sunt blocate lucrările din cauza acestui gunoi și a Mediului. Vorbim de o lucrare mai delicată. În urma sondajelor, după extra-excavații am aflat că ar mai fi de scos o cantitate însemnată de gunoi, variabil între 2 și 4 metri, față de cotele actuale la care suntem. Vorbim de o groapă consistentă de gunoi pe care nu poți să fondezi un viitor drum nou în orice condiții. Trebuie soluții serioase”, a declarat Cătălin Țolea, șeful de șantier de la drumul de legătură cu DN5 Giurgiu.

Contractul pentru realizarea drumului, cu o lungime de 6 kilometri, a fost semnat cu austriecii de la PORR în 2019 pentru 106 milioane lei.  Lucrările au început în octombrie anul trecut şi ar trebui să fie gata, potrivit contractului, în primăvara anului viitor. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, însă, a anunțat în repetate rânduri că șoseaua, care va avea profil de drum rapid şi structură din beton, va fi gata până la sfârșitul acestui an. Deocamdată stadiul lucrărilor abia a depășit 40%.

Atunci când va fi gata noul drum va rezolva problemele de circulaţie pe ruta spre principala vamă dintre România şi Bulgaria. 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ilie Bolojan şi partenera sa, surprinşi împreună la ceas de seară! Ce făceau fără să ştie că sunt văzuţi...
Digi FM
Jannik Sinner i-a cunoscut pe prințul George și prințesa Charlotte: "I-am întrebat dacă joacă tenis și ce...
Pro FM
„Femeia care-și cântă și dansează viața!”. Jennifer Lopez, electrizantă într-un body sclipitor și cizme...
Film Now
Ana de Armas, întrebată dacă își dorește copii: „Iubirea e imprevizibilă, viața nu e un film!” S-a spus că...
Adevarul
„Monstrul marin” al Chinei. Întoarcerea unei tehnologii fantomă din Războiul Rece
Newsweek
Nicușor Dan anunță că pensiile speciale sunt mai mari ca salariul magistraților. Ce decizie a luat?
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Scarlett Johansson a devenit cel mai profitabil star din istoria Hollywoodului. A depășit doi actori cu mult...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu