Primul lot din autostrada Lugoj Deva, bun de aruncat la gunoi? Lista lungă de probleme descoperite

Data actualizării: Data publicării:
autostrada lucrari agerpres

Pe lotul în cauză există fisuri care depășeșsc în adâncime grosimea asfaltului. Lucrările de reparație, făcute corect, ar însemna decopertarea asfaltului și a straturilor de pietriș și chiar refacerea terasamentului cu un material potrivit. Făcute superficial, lucrările de reparație vor fi necesare la nesfârșit.

O echipă a Centrului de Studii Tehnice Rutiere şi Informatică (CESTRIN) a prelevat săptămâna trecută carote de pe lotul 1 al Autostrăzii Lugoj - Deva (A1), potrivit Economica.net.

Echipa a fost trimisă la faţa locului după ce pe acest lot au apărut din nou fisuri, a spus Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

El a explicat că, în urma verificărilor, specialiştii CESTRIN au descoperit fisuri inclusiv în stratul de balast stabilizat, adică în terasament (vezi foto). De asemenea, pe acelaşi lot au fost indentificate probleme cu exfolierea straturilor asfaltice. "Adică straturile nu au legătura între ele, ceea ce duce la apariţia gropilor", explică Şerbănescu.

Potrivit lui, s-ar fi ajuns aici din cauza a mai multor greşeli de execuţie şi a unor materiale de slabă calitate. "Având în vedere amploarea deteriorărilor, este greu de crezut că facem recepţia finală anul asta pe lotul 1 Lugoj-Deva", adaugă reprezentantul CNAIR.

Termenul de garanție al lucrărilor este de 4 ani socotiți de la recepția făcută la încheierea lucrărilor la data de 23 decembrie 2013. Compania nu a făcut recepția finală la finele anului trecut și va solicita constructorului lucrări de reparație, sub sancțiunea reținerii garanției de bună execuție.

Este însă puțin probabil că din aceasta garanție, cifrată la 10% din valoarea contractului inițial, se va putea face o lucrare de bună calitate. Una dintre cauzele apariției fisurilor, inclusiv in terasament, este utilizarea la realizarea acestuia cu pământurilor locale contractile, în locul altora mai potrivite aduse de la distanță, dar care ar fi mărit costurile înregistrate de firma italiană Tirrena Scavi.

Neconformitățile înregistrate pe durata lucrărilor ar fi trebuit sesizate de către firma de consultanță Search Corporation, deținută de Michael Stanciu, un apropiat al lui Narcis Neaga, directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) la momentul recepției.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...