18 bebeluşi din Vietnam, vaccinaţi din greşeală împotriva Covid cu doze de la Pfizer

Data publicării:
picioare de bebelus
Noi drepturi pentru angajații din țările UE. Părinții cu copii mici pot cere program flexibil de lucru Foto: Profimedia Images

Optsprezece bebeluşi din Vietnam au fost vaccinaţi din greşeală cu doze Pfizer împotriva Covid-19, în loc de alte vaccinuri specifice vârstei. Reprezentanții Departamentului de Sănătate din capitala Hanoi susțin că până vineri, după 48 de ore de la administrare, nu au fost raportate efecte adverse.

Acest incident s-a produs miercuri la un centru medical din cartierul Quoc Oai din Hanoi, la o vaccinare a copiilor cu vârste cuprinse între 1 şi 6 luni, când un membru al personalului medical i-a imunizat împotriva COVID-19, în loc să le administreze vaccinurile aprobate pentru vârsta lor, a declarat Departamentul de Sănătate din Hanoi într-un raport, citat de dpa.  Imediat după descoperirea greşelii, centrul a raportat situaţia autorităţilor locale, care au ordonat centrului să transfere sugarii la Spitalul Sfântul Pavel pentru a fi monitorizaţi.

Până vineri dimineaţă, după 48 de ore de la injectare, majoritatea sugarilor erau treji, mâncau bine, iar unii prezentau semne de febră, agitaţie şi poftă scăzută de mâncare - efecte secundare frecvente după vaccinare - însă nu au fost raportate efecte adverse, a raportat departamentul amintit, adăugând că starea micuţilor este stabilă.

Autorităţile districtuale l-au suspendat pe membrul personalului medical care a vaccinat sugarii şi pe alţi patru care au fost implicaţi în incident, mai scrie sursa citată de Agerpres.

Ministerul Sănătăţii din Vietnam a aprobat vaccinarea împotriva COVID-19 doar pentru copii cu vârste cuprinse între 12-17 ani.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri