Activist judecat după ce i-a cerut lui Xi să demisioneze pentru că „nu este suficient de deștept”. Bărbatul riscă închisoare pe viață

Data actualizării: Data publicării:
Xi Jinping bate din palme la un eveniment sportiv
Liderul chinez, Xi Jinping. Foto: Profimedia Images

Un cunoscut activist chinez pentru drepturile omului este judecat, miercuri, pentru „acuzații de subminare a puterii statului”, după ce i-a cerut liderului Xi Jinping să demisioneze pentru că „nu este suficient de deștept”, scrie CNN. Bărbatul riscă pedeapsa cu închisoare pe viață.

Xu Zhiyong, jurist și apărător al drepturilor omului, s-a prezentat miercuri în fața unui tribunal local din Linshu, acolo unde a fost judecat cu ușile închise, pe motiv că audierea „implică secrete de stat”.

Xu, în vârstă de 49 de ani, a fost arestat după ce a participat la un summit despre probleme de actualitate și societate civilă în decembrie 2019. Autoritățile chineze au reținut atunci zeci de participanți, însă Xu a reușit să fugă și să se ascundă, până în februarie 2020, când a fost prins.

În timp ce se ascundea de autorități, Xu a redactat o scrisoare deschisă adresată liderului Xi Jinping, în care îi cerea acestuia să demisioneze - un apel surprinzător de direct care a fost rapid cenzurat pe rețele sociale.

A cere public demisia unui lider este un act extrem de riscant în China, unde disidența politică este aspru reprimată și pedepsită.

În scrisoarea sa, Xu a lansat un atac puternic asupra politicilor lui Xi, de la înăsprirea controalelor Partidului Comunist asupra economiei până la suprimarea libertăților din Hong Kong și gestionarea focarului inițial de Covid din Wuhan.

„Nu cred că ești o persoană rea. Pur și simplu nu ești suficient de deștept”, a scris el. „Prin urmare, vă îndemn din nou – ceea ce cred că este, de asemenea, un sentiment larg răspândit: domnule Xi Jinping, vă rog să demisionați”.

Scrisoarea a contribuit la acuzarea lui Xu de subversiune, cea mai gravă infracțiune politică, care presupune o pedeapsă maximă de închisoare pe viață, sunt de părere juriștii.

Potrivit acestora, Xu ar putea primi o pedeapsă grea, deoarece aceasta ar fi a doua oară când ar fi închis. În 2014, Xu a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru că „a adunat mulțimi pentru a perturba ordinea publică”.

„Pentru prizonierii politici, al doilea termen de închisoare este de obicei mai lung decât primul”, a declarat Teng Biao, un cunoscut activist chinez pentru drepturile omului, aflat acum în Statele Unite.

Editor : Ioana Coman

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...