Alertă în Belgia. Un bărbat înarmat cu un cuțit a încercat să intre în biroul premierului

Data publicării:
Belgium: POLITICS FEDERAL GOVERNMENT ARIZONA PLENARY
Foto cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Un bărbat înarmat cu un cuţit a încercat luni să intre în clădirea în care se află biroul premierului în exerciţiu al Belgiei, Alexander De Croo, şi a fost arestat de militarii responsabili cu securitatea în perimetrul clădirii din Bruxelles.

Premierul belgian nu se afla în clădire, informează EFE, potrivit Agerpres.

Potrivit poliţiei, incidentul s-a produs în jurul orei locale 10:00, în apropiere de Rue de la Loi, numărul 16, sediul biroului prim-ministrului belgian şi nu departe de Comisia Europeană şi Consiliul European.

Pe Rue de la Loi, la nr. 16, în faţa sediului Cancelariei Prim-Ministrului, un bărbat „ar fi proferat ameninţări la adresa personalului militar prezent", care a reuşit să-l controleze înainte de sosirea poliţiei, a explicat poliţia.

„Motivaţiile lui nu sunt clare în acest moment", a continuat aceeaşi sursă. Poliţia nu a precizat dacă cuţitul a fost găsit.

Purtătorul de cuvânt al lui De Croo, Barend Leyts, a declarat presei belgiene că premierul a fost "şocat de incident".

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trucul folosit de turiști ca să găsească cazare cu 50% mai ieftină la mare. Metoda simplă pe care hotelierii...
Digi FM
Victor Ponta, fotografiat ținându-se de mână cu o tânără, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Anca Țurcașiu, mesaj emoționant de ziua iubitului ei: „Nu știu decât să mulțumesc Universului că ești!”
Film Now
Courtney Thorne-Smith, cunoscută pentru rolul din „Melrose Place”, divorțează după 18 ani de căsnicie. S-a...
Adevarul
Povestea tulburătoare a sașilor din Transilvania. Cum s-au destrămat comunitățile vechi de peste opt secole
Newsweek
OFICIAL Casa de Pensii recunoaște că nu poate recalcula pensiile. 1.000.000 pensionari pierd bani
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Gestul făcut de un medic veterinar pentru 100 de pisici abandonate: „Nu le pot lăsa în urmă”
Film Now
Fiica cea mică a lui Bruce Willis și Demi Moore, imagini dulci cu tatăl său, în vizită la casa bunicii, în...
UTV
Bianca Censori, apariție provocatoare în New York alături de Kanye West. Arhitecta ales să poarte o ținută...