„Am simţit glonţul sfâşiindu-mi pielea”. Mesajul lui Trump după ce a fost victima unei tentative de asasinat

Data actualizării: Data publicării:
donald trump
Donald Trump / Foto: Profimedia Images

Fostul președinte american Donald Trump a povestit că un glonţ i-a lovit urechea în timpul atacului armat de la mitingul electoral din Pennsylvania. Într-o postare pe Truth Social, el a transmis și condoleanțe familiei participantului la miting care a fost ucis.

Vreau să mulţumesc US Secret Service şi tuturor forţelor de ordine pentru răspunsul lor rapid la atacul armat care care tocmai a avut loc în Butler, Pennsylvania. Cel mai important, vreau să transmit condoleanţele mele familiei persoanei care a fost ucisă la miting şi, de asemenea, familiei unei alte persoane care a fost grav rănită. Este incredibil că un astfel de act poate avea loc în ţara noastră”, a spus Trump.

Am fost împuşcat cu un glonţ care a străpuns partea de sus a urechii mele drepte. Am ştiut imediat că ceva nu e în regulă când am auzit un şuierat, împuşcături şi am simţit imediat glonţul sfâşiindu-mi pielea. Am sângerat mult, aşa că mi-am dat seama atunci ce se întâmpla. Dumnezeu să binecuvânteze America”, a scris fostul președinte american pe rețeaua sa socială, Truth Social.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce au descoperit medicii la autopsia lui Emanuel, medicul de 28 ani găsit mort în locuința sa. Care ar fi...
Digi FM
Adrian Mutu și-a sărbătorit fiul cel mic: "La mulți ani, iubitul meu!". Fostul fotbalist are patru copii din...
Pro FM
Katy Perry, luată în râs pentru că a sărutat pământul după călătoria în spațiu: "Ce dramatic! Ați fost acolo...
Film Now
Nick Moran, actorul din „Harry Potter”, în stare gravă: „S-ar putea să nu mai vorbească niciodată” după o...
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale de 25.000 lei, aviz negativ la CSM. De ce nu sunt șanse să fie adoptată?
Digi FM
Doi medici rezidenți, angajați în cel mai mare spital din Iași, au murit la distanță de două săptămâni...
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut cu părul grizonant și ochii albaștri: "Domnule, devii mai frumos pe zi ce trece"
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...