Anchetă în Marea Britanie după ce un impostor s-a dat drept premierul Ucrainei și a ajuns să vorbească direct cu ministrul Apărării

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace.
Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace. Foto: Profimedia Images

Un impostor s-a dat drept premierul Ucrainei și a discutat la telefon cu ministrul Apărării din Marea Britanie, Ben Wallace, relatează The Guardian. Incidentul a fost făcut public chiar de ministrul britanic, pe contul său de Twitter, care povestește că după ce i-au fost adresate câteva întrebări înșelătoare, și-a dat seama și a închis apelul.

"Aţi primit substanţa pe care v-am trimis-o?", l-a întrebat falsul premier ucrainean pe Wallace, care se afla în acel moment în Polonia şi care i-a răspuns că nu ştie la ce se referă. Potrivit EFE, impostorul care l-a sunat pe ministrul britanic a menţionat totodată mai multe nume de care Wallace nu auzise.

„Un impostor care a pretins că este premierul ucrainean a încercat să vorbească cu mine. A pus câteva întrebări înșelătoare și, după ce am devenit suspicios, am încheiat apelul", a scris ministrul.

El a spus că, indiferent de câte dezinformări și trucuri ar folosi, Rusia nu va putea distrage atenția lumii de la încălcările drepturilor omului și de la invazia din Ucraina.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ca răspuns la postarea demnitarului britanic, premierul Ucrainei a spus că, data viitoare, înainte de a începe conversația, Wallace ar trebui să spună parola. 

După ce Ben Wallace a dezvăluit, joi, incidentul, Priti Patel, ministrul de Interne britanic a precizat că un incident similar i s-a întâmplat la începutul săptămânii. Ambii oficiali și-au exprimat solidaritatea cu Ucraina.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

O sursă din domeniul apărării a precizat că va fi deschisă o anchetă care să determine cum a fost posibil incidentul.

„Este îngrijorător faptul că indivizii pot avea acces la doi dintre cei mai înalți miniștri guvernamentali, cu responsabilități pentru apărarea noastră națională, într-o perioadă cu preocupări sporite de securitate privind dezinformarea și atacurile cibernetice.O investigație urgentă trebuie să analizeze cum s-a întâmplat acest lucru, astfel încât să poată fi luate măsurile necesare pentru a evita astfel de incidente pe viitor”, a transmis oficialul britanic Holly Lynch, potrivit The Guardian.

Ben Wallace nu este primul ministru britanic vizat de un astfel de incident. În mai 2018, Boris Johnson, pe atunci secretar în Ministerul de Externe, a vorbit despre relații internaționale cu un interlocutor care s-a prefăcut a fi premierul armean. Și în 2015, autoritățile britanice au fost ținta a două apeluri false. 

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Metoda japoneză care răcește mașina în mai puțin de un minut. Trucul perfect ca să scapi de căldura sufocantă...
Digi FM
Tatăl Andreei Bălan, reacție după ce solista a spus cum a pierdut 90.000 de euro: "E dureros. Știe cineva cât...
Pro FM
Miley Cyrus a făcut furori la Paris, în rochie transparentă și vaporoasă, cu mănuși de piele și sandale...
Film Now
Sharon Stone a pozat topless, înconjurată de bărbați, la 67 de ani. Imaginea i-a cucerit pe fani: „O...
Adevarul
Povestea lui Constantin Chiriță, scriitorul care a transformat pionierii României comuniste în cireșari...
Newsweek
Pensiile nu se mai pot plăti din septembrie. Ani de zile nu se vor mai indexa. Avertisment dur
Digi FM
Ce salariu are Cristian Popescu Piedone la ANPC. Câți bani încasează lunar șeful Protecției Consumatorului
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Un păianjen de aproape 18 centimetri și-a croit o pânză imensă pe terasa unei femei. Cum a reacționat aceasta...
Film Now
Christina Applegate, despre lupta cu scleroza multiplă: "Dacă lumea ar vedea ce înseamnă viața mea, nu ar...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills