Anchetă în Țara Galilor, după ce 74 de persoane s-au ales cu o infecție severă după o vizită la o fermă

Data publicării:
oi pe camp
Credit foto: Guliver/Getty Images

Oficialii galezi din domeniul sănătății publice au deschis o anchetă, după ce 74 de persoane, care au vizitat, în luna aprilie, ferma Cowbridge Farm Shop s-au îmbolnăvit grav, în urma infectării cu Cryptosporidium, un parazit care pot provoca probleme gastrointestinale și respiratorii. Epidemia a dus la internarea, pentru cel puțin o zi, a 16 persoane infectate, anunță autoritățile din Țara Galilor. Printre acestea, s-a aflat și un băiețel în vârstă de 4 ani, care a fost spitalizat cu simptome severe, anunță The Independent.

Familia a dezvăluit coșmarul prin care a trecut Michael Carpenter, în vârstă de patru ani, din Bridgend, care a vizitat ferma, împreună cu bunicii săi, pe 11 aprilie.

Părinții spun că cel mic ar fi respectat regulile de igienă, spălându-se pe mâini și folosind un dezinfectant imediat după ce a atins animalele. A zburat apoi cu familia, în vacanță, în Malaga. Trei zile mai târziu, Michael a făcut febră și a acuzat dureri mari abdominale, familia transportându-l de urgență la un spital local pentru investigații.

Tatăl său, Gareth, în vârstă de 46 de ani, a declarat pentru BBC: „Eram disperați. Ne gândeam dacă a mâncat un pic de pui sau o înghețată pe care i-a dat-o bunica lui... Oare se simțea groaznic din cauza asta sau a luat ceva din apă?”

A costat o factură de 719 lire sterline (n.r. 852 de euro) doar pentru ca Michael să fie consultat și o factură de 4.229 de lire sterline (n.r. peste 5.000 de euro) pentru cele trei zile în care a fost internat, costuri, din fericire, acoperite de asigurarea familiei, scrie The Independent.

La întoarcerea în Țara Galilor, iar Michael încă se recupera de pe urma efectelor parazitului. I s-au recoltat probe însă de către medicii din țara sa.

Oficialii din domeniul sănătății publice l-au sunat apoi pe tatăl lui Michael pentru a-i spune că testul a arătat că băiatul a fost infectat cu cryptosporidium, întrebându-l dacă cel mic s-a aflat în preajma vreunui animal.

Cryptosporidium este un parazit care poate provoca boli gastrointestinale, adesea asociate cu contactul cu animalele, în special cu animalele tinere de fermă, precum vițeii și mieii.

Mama băiatului, Kate, a declarat: „A fost un adevărat coșmar. Doar atunci când se întâmplă ceva îți dai seama cât de grav este. Nu mi-ar plăcea să văd un alt părinte trecând prin același lucru.”

Principalele simptome ale unei infecții cu cryptosporidium includ dureri de stomac sau crampe, greață sau vărsături, febră și pierderea poftei de mâncare.

În urma incidentului, ferma a încetat în mod voluntar toate activitățile publice de hrănire a animalelor și cooperează cu anchetatorii, au precizat autoritățile din Țara Galilor.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF verifică veniturile obținute din străinătate. Ce trebuie să faci dacă lucrezi cu platforme internaționale
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Miley Cyrus a făcut furori la Paris, în rochie transparentă și vaporoasă, cu mănuși de piele și sandale...
Film Now
Actrița care își dorește cel mai mult să joace în franciza Avatar. Sigourney Weaver o susține și i-a transmis...
Adevarul
Guvernul Bolojan: 16 ministere și 3 vicepremieri. Ce spun analiștii despre justificarea unui Guvern „extins"
Newsweek
Ce spunea Bolojan despre pensiile contributive și speciale înainte să fie premier. „O problemă mare”
Digi FM
VIDEO Momentul în care un balon cu aer cald ia foc în aer și se prăbușește: "Oamenii s-au aruncat din el"
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Un păianjen de aproape 18 centimetri și-a croit o pânză imensă pe terasa unei femei. Cum a reacționat aceasta...
Film Now
Lorraine Gary, actrița din "Jaws", era topită după un coleg de platou, deși era măritată: "Aveam o pasiune...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills