Aproape 500 de oameni au devenit miliardari în timpul pandemiei

Data actualizării: Data publicării:
barbat tanand in mana mai multe bancnote
FOTO: Getty Images

În timp ce milioane de oameni din toată lumea și-au pierdut joburile din cauza pandemiei, aproape 500 de persoane au beneficiat de pe urma crizei și au ajuns la statutul de miliardar.

La 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemia de coronavirus, iar o săptămână mai târziu, pe 18 martie 2020, Forbes a realizat o listă a miliardarilor, înregistrând 2.095 de persoane.

După un an, această listă a ajuns să numere 2.755 de miliardari, 493 fiind complet noi în clasamentele Forbes.

Publicația menționează că numărul de 493 noi miliardari într-un an bate masiv recordul anterior de 290 înregistrat în 2015.

Valoarea netă medie a noilor veniți în clubul milirdarilor este de 2 miliarde de dolari și au o vârstă medie de 54 de ani, comparativ cu 63, vârsta medie a listei generale, cu 2.755 de miliardari.

84% dintre noii îmbogățiți și-au fondat singuri companiile, și nu au moștenit averile, așa cum se întâmplă cu 72% din miliardarii din lista generală.

China a venit pe noua listă cu 205 de persoane, iar SUA ocupă locul al doilea, cu 98 de noi miliardari. 36 de țări au cel puțin un nou miliardar anul acesta, cu Germania pe locul trei, cu 26 și Canada și India pe poziția a patra, fiecare cu câte 19.

Cel mai tânăr nou miliardar este Kevin David Lehmann, din Germania. La doar 18 ani, are o avere de 3,3 miliarde de dolari, fiind moștenitorul principalului lanț de farmacii din Germania.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară pentru retragerea la pensie se află la mii de kilometri. Totuși, europenii au o opțiune...
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Punctaj la pensie, majorat cu 50% pentru un pensionar. Casa de Pensii, înfrângere uriașă în instanță
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu