Atacul de la Podul Londrei a fost revendicat

Data publicării:
Statul Islamic a revendicat atacul de la Podul Londrei
Foto: Guliver/Getty Images

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a revendicat sâmbătă atacul cu cuţit comis în ziua precedentă la Londra de un individ cunoscut autorităţilor britanice pentru activităţi teroriste.  Organizația teroristă nu a prezentat însă niciun fel de dovezi în sprijinul acestei revendicări, precizează Reuters, potrivit Agerpres.

Un mesaj transmis de agenţia de propagandă a Stat Islamic, Amaq, susţine că atacul soldat cu doi morţi şi trei răniţi în apropiere de London Bridge a fost executat de unul dintre combatanţii grupării jihadiste ca răspuns la apelul lansat pentru atacarea ţărilor ce fac parte din coaliţia antijihadistă.

Atacatorul în vârstă de 28 de ani şi identificat cu numele de Usman Khan fusese eliberat condiţionat din închisoare în decembrie 2018 după ce şi-a ispăşit jumătate dintr-o condamnare pentru terorism. El a fost găsit vinovat în 2012 pentru încercarea de a plasa explozibil în clădirea Bursei din Londra şi pentru organizarea unei tabere de antrenament terorist în Kashmirul pakistanez. Chiar înainte de a comite atacul, el a participat la o conferinţă pe tema reabilitării deţinuţilor organizată de Universitatea Cambridge, în clădirea Fishmongers' Hall, în partea de nord a London Bridge.

După ce a plecat de acolo, a ameninţat că va detona o centură cu explozibil - care ulterior s-a dovedit a fi falsă - şi apoi a înjunghiat mai mulţi trecători aproape de London Bridge, ucigând doi dintre ei, un bărbat şi o femeie, şi rănind alţi trei, un bărbat şi două femei. Una dintre persoanele rănite este în stare critică.

Imagini postate pe reţele sociale arată mai mulţi oameni care au intervenit şi au pus atacatorul la pământ, fiind ulterior îndepărtaţi de poliţişti, care în final l-au împuşcat mortal pe Usman Khan.

Editor web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a întâmplat cu Nicuşor Dan la festivităţile de Ziua Eroilor? Aşa nu a mai fost văzut, imaginile...
Digi FM
Cum a fost surprinsă Delia în direct la Digi 24, la învestirea lui Nicușor Dan. Durerea s-a văzut pe chipul...
Pro FM
Soția lui Jorge are 52 de ani, dar e mult mai tânără și la chip, și la trup. Apariție superbă, de neignorat...
Film Now
Sofia Vergara, siluetă de vis în costum de baie: "Vara nu e pregătită pentru tine". Ședință foto improvizată...
Adevarul
Cel mai spectaculos pod din nord-vestul României, finalizat la Satu Mare. Ce nume poartă podul hobanat
Newsweek
Ministrul Energiei confirmă ajutorul la pensie de 700 lei. Când se dau banii pe cardul de energie?
Digi FM
Povestea de viață a lui Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite: "Am mâncat pâine mucegăită cu muștar...
Digi World
Sfârșitul Universului va veni mai devreme decât se prevedea, cred oamenii de știință olandezi
Digi Animal World
Momentul când un urs cade prin tavanul unei case din Kentucky. S-a prăbușit direct pe aragazul din bucătărie
Film Now
Brad Pitt, transformare totală de look pe coperta GQ. „Viața mea personală e mereu la știri. Este așa de 30...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”