Autoritățile ucrainene: Nu luptăm împotriva religiei, ci împotriva angajaţilor FSB în sutană

Data publicării:
Turla unei biserici din Kiev cu clădirile orașului pe fundal văzută pe 3 aprilie 2023.
Forţele de securitate ucrainene au investigat sau reţinut zeci de preoţi ai bisericii ucrainene care se revendică la Moscova. Foto: Profimedia Images

Forţele de ordine ucrainene nu luptă împotriva religiei, ci împotriva angajaţilor Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) în sutană, a declarat joi secretarul Consiliului de Securitate şi Apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov, referindu-se la măsurile statului împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UPT) ce are legături cu Moscova, informează Agerpres.

"Noi nu luptăm împotriva religiei. Dacă cineva vrea să comunice cu Dumnezeu, vă rog, nu aveţi decât, dar dacă Dumnezeu este reprezentat de un angajat al FSB-ului rus, aceasta este deja o problemă de securitate naţională", a afirmat Danilov într-o declaraţie publicată joi de Consiliul de Securitate ucrainean.

Danilov s-a referit la UPT, subordonată Patriarhiei Moscovei, cu care aceasta a rupt legăturile în luna mai anul trecut din cauza sprijinului acordat invaziei Kremlinului în Ucraina de şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill.

Criticii UPT amintesc istoricul îndelungat al simpatiilor publice proruse ale ierarhilor acesteia, se îndoiesc de autenticitatea rupturii şi îi îndeamnă să se alăture Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, Biserica Ortodoxă autocefală a ţării, creată în 2018, dacă doresc cu adevărat să rupă relaţia cu Rusia.

"Nici o instituţie legată de Federaţia Rusă, de comunitatea ei religioasă, care colaborează cu regimul terorist rus nu va exista pe teritoriul ţării noastre", a adăugat Danilov, care a amintit că unii preoţi ai acestei congregaţii, arestaţi pentru colaboraţionism, au fost daţi la schimb pentru soldaţi ucraineni capturaţi de Rusia.

De la începutul invaziei pe scară largă, forţele de securitate ucrainene au investigat sau reţinut zeci de preoţi ai UPT, legată istoric de Moscova, pentru că ar fi transmis informaţii inamicului sau au binecuvântat agresiunea rusă de la amvon.

Ultimul de pe această listă este mitropolitul diocezei din Cerkasî (centrul Ucrainei), care a fost informat joi de către serviciile secrete ucrainene despre ancheta declanşată împotriva sa pentru difuzarea de conţinut pro-rus.

Potrivit postului de televiziune ucrainean Kanal 24, partea rusă a cerut Kievului acordarea de asistenţă medicală mitropolitului Pavlo Lebida, stareţul mănăstirii ortodoxe Lavra Pecerska din Kiev, pe care călugării Bisericii Ortodoxe Ucrainene erau obligaţi să o părăsească, dar de unde nu au plecat. Mitropolitul Pavlo, numit de presa ucraineană "Paşa Mercedes", referire la pasiunea sa pentru autoturismele de lux, a fost plasat în arest la domiciliu, fiind suspectat că în unele predici a justificat agresiunea rusă împotriva Ucrainei.

Conform acestui post de televiziune ucrainean, Moscova l-ar dori în schimbul unor prizonieri ucraineni.

Autorităţile locale din mai multe regiuni ucrainene au început procedurile de transfer ale proprietăţii bisericilor lor către Biserica Ortodoxă autocefală a Ucrainei. Biserica Ortodoxă Ucraineană, acuzată că este pro-rusă, neagă afinitatea cu Moscova şi susţine că este victima unei persecuţii religioase.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum s-a produs de fapt accidentul mortal de pe Transalpina. Gestul motociclistului argentinian a provocat...
Digi FM
Unde ar putea fi înmormântat Felix Baumgartner. Familia cere discreție totală la ceremonie
Pro FM
Ce avere are Jaden Smith, la 27 de ani. Fiul actorului Will Smith e în topul celor mai bogaţi tineri din lume
Film Now
Bărbatul care i-a furat mințile lui Gwyneth Paltrow, în timp ce actrița avea o relație cu Brad Pitt: „Era...
Adevarul
Războinicul cazac: povestea nefardată a lui Oleksandr Usyk, campionul alungat din Crimeea ocupată de ruși
Newsweek
Familie de magistrați cu 50.000 lei/lună pensii speciale. Soțul are și 17.000 lei salariu de la stat
Digi FM
Dezvăluirea surprinzătoare a regelui Charles: "Sunt rudă cu Vlad Țepeș". Ce i-a povestit unui actor de la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Denise Richards, în mijlocul unui scandal de proporții. Soțul ei o acuză de infidelitate: „Plănuia să-și...
UTV
Mihaela Rădulescu, devastată de moartea lui Felix Baumgartner: „Sunt pierdută fără el. A murit făcând ceea ce...