Blocaj politic. Topul țărilor care au stat cel mai mult cu un guvern interimar

Data publicării:
grafica cu doi barbati care tipa unul la celalalt prin megafon
Mai multe țări au rămas cu un guvern interimar pe o perioadă lungă de timp din cauza blocajului politic Foto: Guliver/GettyImages

România traversează o perioadă dificilă cu un guvern interimar, iar criza politică nu pare să aibă șanse să se sfârșească prea curând. Guvernul Ciucă nu va fi votat de PSD și USR. Odată cu respingerea sa, vor fi îndeplinite condițiile pentru dizolvarea Parlamentului și convocarea alegerilor anticipate. Toate cărțile sunt la președintele Klaus Iohannis. România nu este, însă, singura țara care se confruntă cu un astfel de blocaj.

Olanda a depășit, vineri, un record negativ: nu are guvern cu puteri depline de 226 de zile. Mark Rutte, care e premier interimar încă din ianuarie, a spus că nu se așteaptă să ajungă la un acord cu partenerii de coaliție prea curând. Blocajul din politica de la Haga a persistat și după alegerile anticipate convocate în această țară în luna martie, după demisia lui Mark Rutte. În ciuda timpului care s-a scurs, Olanda nu este țara care să fi fost cel mai mult timp fără un guvern plin.

În acest top, Belgia este „campioană”, după ce a stat aproape doi ani fără un executiv cu puteri depline. Și nu o dată, ci de două ori în ultimul deceniu.

Țări cu crize politice îndelungate

Belgia - 650 de zile fără guvern plin: 2018 - 2020

Belgia - 589 de zile fără guvern plin: 2010 - 2011

Israel - 508 zile fără guvern plin (2018 - 2020)

Cambodgia -  354 de zile fără guvern plin (2003 - 2004)

Irak - 289 de zile fără guvern plin - 2010

Și Libanul a cunoscut de mai multe ori crize și blocaje politice. Cea mai recentă s-a încheiat în septembrie, după 13 luni fără guvern cu puteri depline.  Catastrofala explozie din 4 august 2020 din portul Beirut a forțat demisia guvernului premierului de atunci Hassan Diab, iar grupurile politice rivale nu s-au înțeles cu privire la alcătuirea unui nou guvern de atunci, grăbind prăbușirea economică a țării.

Libanul a stat doi ani și fără președinte ales 92014-2016), însă în această privință este depășit de Republica Moldova, care a rămas 924 de zile fără președinte ales (2009 - 2012).

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, divorţ iminent! Emmanuel s-a enervat instant în public, nu s-a mai putut abţine. Cei doi nu...
Digi FM
Legătura de rudenie surprinzătoare care-l leagă pe regele Charles de România. I-a povestit totul unui actor...
Pro FM
Cleopatra Stratan, așa cum rar se arată. În costum de baie, la piscină, spre încântarea fanilor...
Film Now
Bărbatul care i-a furat mințile lui Gwyneth Paltrow, în timp ce actrița avea o relație cu Brad Pitt: „Era...
Adevarul
Bine ai venit, Contra, la revedere, Contra! Arabii îl dau afară pe român la două săptămâni după prezentare
Newsweek
Care pensionari pierd mii de lei la pensie după o decizie incredibilă a CCR? „Termenul a expirat”
Digi FM
"Prințul Adormit" a murit după 20 de ani de comă. Ce a pățit pe când era la un liceu militar
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Nicolas Cage, explicații savuroase despre motivul pentru care nu a durat relația cu SJP: „Nu am trecut...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra