Bogdan Aurescu a transmis sprijinul „deplin” şi „multidimensional” al României pentru Republica Moldova, la reuniunea ambasadorilor

Data publicării:
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu zambeste portrer profil cu ochelari
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Foto: Profimedia

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, în calitate de invitat special, la reuniunea anuală a ambasadorilor Republicii Moldova, prilej cu care a transmis sprijinul „deplin” şi „multidimensional” al României pentru ţara vecină şi cetăţenii săi.

Potrivit unui comunicat al MAE, la reuniunea desfăşurată joi şi vineri, ministrul Aurescu a evidenţiat ajutorul oferit de România pentru reformele necesare în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi a depăşirii provocărilor generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

El a felicitat autorităţile şi diplomaţii moldoveni pentru demersurile vizând obiectivele de integrare europeană şi pentru reuşita istorică de a obţine statutul de stat candidat pentru aderarea la UE, precum şi pentru eforturile de consolidare a rezilienţei, de gestionare a provocărilor şi dificultăţilor curente şi de reformă de ansamblu a statului.

România sprijină în totalitate aceste acţiuni, în special integrarea în familia europeană, care reprezintă un obiectiv strategic de politică externă şi pentru Bucureşti, a subliniat Aurescu. El a punctat sprijinul consecvent şi îndelungat al ţării noastre, atât la nivel european, cât şi în interacţiunile bilaterale, pentru integrarea în UE a Republicii Moldova, asigurând că România va fi în continuare un partener „foarte activ” şi dedicat acestui obiectiv comun.

Ministrul de Externe a amintit lansarea, alături de omologii săi german şi francez, la 5 aprilie, a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, care a avut rezultate „foarte bune”.

Bogdan Aurescu a salutat, totodată, dinamica excelentă a dialogului şi cooperării între România şi Republica Moldova, la toate nivelurile, în ultimul an, când au avut loc consultări la nivel de preşedinte, premier, precum şi şedinţe comune ale Guvernelor şi Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău.

În mesajul adresat diplomaţilor din Republica Moldova, ministrul a evidenţiat atenţia acordată de România implementării proiectelor strategice bilaterale, mai ales interconectările din domeniul energiei, transporturilor şi infrastructurii.

Ministrul Aurescu a menţionat şi sprijinul financiar acordat de România Chişinăului pentru depăşirea crizelor dificile cu care se confruntă, precum şi pentru implementarea de proiecte în domenii importante pentru procesul de reforme.

În încheiere, Bogdan Aurescu a dat asigurări cu privire la continuarea sprijinului „consecvent”, „de încredere” şi „solid” al diplomaţiei române pentru susţinerea obiectivelor ambiţioase de reformă şi de avansare ireversibilă a parcursului european al Republicii Moldova. 

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are o stewardesă în 2025 la Wizz Air, Ryanair, Tarom sau Emirates. Diferențele sunt uriașe
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Lora, emoționată să fie nașă de cununie pentru sora soțului ei: "Familia care m-a ales și pe care am ales-o...
Film Now
Cum arată astăzi Penny din „The Big Bang Theory”. Kaley Cuoco are 39 de ani și este mama unei fetițe
Adevarul
Rusia se pregătește deja pentru următorul război. Vestul visează la o pace în Ucraina care nu va veni...
Newsweek
Ce a aflat ministrul Muncii la inspecția de la Casa de Pensii? Merge softul? Când cresc pensiile?
Digi FM
O femeie care a vizitat parcul de distracții Disney, revoltată după ce un angajat i-a spus că este îmbrăcată...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Filmul care i-a adus cei mai mulți bani lui Arnold Schwarzenegger: „Ne-am dus direct la bancă”
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”