Bolsonaro susține că Johnson i-a cerut un „acord de urgență” pentru furnizarea unui „aliment care lipsește în UK”. Britanicii neagă

Data publicării:
Bolsonaro strânge mâna lui Boris Johnson la întâlnirea celor doi lideri de la New York
Boris Johnson i-ar fi cerut lui Jair Bolsonaro un acord „de urgență” pentru furnizarea unui tip de aliment, susține președintele brazilian. Foto: Profimedia Images

Jair Bolsonaro susține că premierul britanic, pe care l-a întâlnit săptămâna trecută la New York, i-a cerut să semneze un acord „de urgență” pentru furnizarea unui tip de aliment care „lipsește în Marea Britanie”, însă ambasada britanică neagă că Boris Johnson ar fi făcut o astfel de solicitare, relatează Reuters.

Bolsonaro a făcut afirmațiile în timpului webcast-ului său săptămânal cu susținătorii, însă nu a spus despre ce produs alimentar ar fi vorba. Președintele brazilian susține că a transmis presupusa solicitare a britanicilor ministrei sale pentru agricultură.

„Vrea un acord de urgență cu noi pentru a importa un tip de aliment pe care nu-l mai au în Anglia”, a spus Bolsonaro.

Ambasada britanică din Brazilia a negat, însă, spusele președintelui brazilian.

Declarația lui Bolsonaro vine în contextul în care Marea Britanie se confruntă cu probleme de aprovizionare după Brexit, dar și cu o „criză a fertilizatorilor”, după ce o creștere a prețurilor la dioxid de carbon alimentar, folosit pentru paralizarea animalelor înainte de sacrificare, a forțat companiile britanice care produc fertilizatori să se închidă în ultimele săptămâni.

În încercarea de a evita un deficit de carne de porc și pasăre, guvernul britanic și-a extins programul de sprijin de urgență și și-a avertizat producătorii alimentari că trebuie să se pregătească de o creștere de 400% a prețurilor la dioxid de carbon alimentar.

Oficiali din guvernul lui Johnson au negat constant, însă, posibilitatea ca Regatul Unit să se confrunte cu lipsuri și penurie înainte de Crăciun, în ciuda faptului că unii producători au lansat avertismente în această privință.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri