Canada investighează un posibil amestec al Chinei în alegerile din 2019

Data publicării:
Daily Life In Southern British Columbia During The Covid-19 Pandemic, Fernie, Canada - 02 Oct 2021
Foto: Profimedia Images

Poliţia canadiană investighează presupuse ingerinţe străine ale Chinei, în special în „procesele sale democratice”, potrivit unei scrisori a şefei poliţiei federale, Brenda Lucki, care nu detaliază însă acuzaţiile, notează AFP.

Redactată de şefa poliţiei federale, scrisoarea obţinută marţi de AFP este adresată unei comisii parlamentare, în momentul în care aceasta studiază posibile ingerinţe străine, printre care cea a Chinei, în alegerile federale din Canada din 2019.

În legătură cu aceste alegeri câştigate de Justin Trudeau, Brenda Lucki spune că, „la acea dată, nu exista nicio dovadă” de ingerinţă, conform Agerpres.

„RCMP (Royal Canadian Mounted Police, poliţia federală) poate confirma că în prezent efectuează anchete cu privire la activităţi de ingerinţă desfăşurate de actori străini”, se menţionează, totuşi, în această scrisoare.

Canalul Global News a raportat luna aceasta că o „reţea clandestină” de candidaţi la alegerile federale canadiene şi agenţi chinezi lucrând pentru campania lor a fost finanţată de China.

Reacţionând după difuzarea documentului, premierul canadian Justin Trudeau a declarat că „serviciile de informaţii ale Canadei au subliniat în mod repetat că ingerinţa puterilor străine în afacerile canadiene este un lucru permanent”.

Afirmaţiile de ingerinţă străină sunt luate „foarte în serios” de guvernul canadian, a declarat presei ministrul securităţii publice, Marco Mendicino.

„Canadienii pot fi siguri că integritatea alegerilor noastre nu a fost compromisă”, a spus şefa poliţiei.

China a negat recent informaţiile potrivit cărora preşedintele Xi Jinping şi premierul canadian, Justin Trudeau, ar fi discutat despre ingerinţa Chinei în Canada, după mediatizarea unui schimb de replici tensionat între cei doi lideri la summitul G20.

În plus, poliţia federală investighează asupra unor informaţii potrivit cărora China a înfiinţat secţii de poliţie şi a hărţuit chinezi expatriaţi în Canada, acuzaţii pe care Beijingul le-a contestat.

Luni, un fost cercetător al companiei de electricitate Hydro-Quebec acuzat de spionaj industrial în beneficiul Chinei a fost eliberat pe cauţiune până la procesul său.

Yuesheng Wang este suspectat că a împărtăşit informaţii „în beneficiul Republicii Populare Chineze şi în detrimentul intereselor economice ale Canadei”.

În ultimii ani, relaţiile dintre China şi Canada s-au deteriorat brusc, mai ales după arestarea de către Canada la cererea Statelor Unite a directorului financiar al Huawei, Meng Wanzhou, în 2018, eliberată între timp.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...