Ce spune premierul Japoniei, născut la Hiroshima, despre posibila folosire a armelor nucleare de către Rusia

Data publicării:
Japanese Prime Minister Fumio Kishida prim plan
Premierul Japoniei, Fumio Kishida. Foto: Profimedia Images

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier şi premierul japonez Fumio Kishida au căzut de acord să-şi coordoneze îndeaproape poziţiile privind invazia rusă din Ucraina, angajându-se să menţină sancţiunile asupra Moscovei. Prim-ministrul Japoniei, care s-a născut la Hiroshima, a spus cum vede el o eventuală utilizare a armelor nucleare de către Rusia. 

„Acum simt importanţa colaborării noastre strânse”, a declarat Fumio Kishida la întâlnirea cu președintele Germaniei, aflat într-un turneu asiatic care va mai cuprinde Coreea de Sud.

Premierul Japoniei a avertizat Rusia cu privire la pericolul utilizării armelor nucleare.

„Dacă Rusia ar urma să folosească arme nucleare, acesta ar fi un act ostil împotriva întregii omeniri. Comunitatea internaţională nu ar tolera niciodată aşa ceva”, a subliniat şeful executivului nipon, potrivit Kyodo și dpa, preluate de Agerpres.

El a reamintit că oraşul său natal, Hiroshima, şi Nagasaki au fost lovite de bombe atomice ale SUA în august 1945, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.

De partea sa, președintele german Frank-Walter Steinmeier a subliniat necesitatea sporirii presiunilor internaţionale asupra Moscovei.

„Ceea ce face Rusia este un atac asupra dreptului internaţional, asupra ordinii internaţionale bazate pe reguli, ca întreg”, a afirmat preşedintele Germaniei.

El a mulţumit Japoniei pentru „poziţia sa clară” faţă de războiul din Ucraina şi a subliniat că „într-o lume globalizată niciun conflict nu mai este regional, întrucât consecinţele se simt la nivel global”, dând ca exemple dificultăţile economice, penuria de alimente şi creşterea preţului energiei.

„Încrederea între cele două democraţii care sunt unite în valorile lor este mai necesară ca niciodată în aceste vremuri” a adăugat preşedintele german.

Germania asigură în prezent preşedinţia prin rotaţie a G7, funcţia urmând să fie preluată la 1 ianuarie de Japonia. Viitorul summit al organizaţiei va avea loc la Hiroshima în mai 2023.

Unele ţări din G7, precum Japonia şi Germania, încă importă resurse energetice din Rusia, printre care gaze naturale.

Însă alte ţări, precum Regatul Unit, Canada, Franţa, Italia şi SUA, dar şi Uniunea Europeană conduc eforturile internaţionale de a impune sancţiuni economice dure contra Rusiei după ce aceasta a lansat în 24 februarie o agresiune nejustificată şi neprovocată contra Ucrainei vecine.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, divorţ iminent! Emmanuel s-a enervat instant în public, nu s-a mai putut abţine. Cei doi nu...
Digi FM
Legătura de rudenie surprinzătoare care-l leagă pe regele Charles de România. I-a povestit totul unui actor...
Pro FM
Cleopatra Stratan, așa cum rar se arată. În costum de baie, la piscină, spre încântarea fanilor...
Film Now
Bărbatul care i-a furat mințile lui Gwyneth Paltrow, în timp ce actrița avea o relație cu Brad Pitt: „Era...
Adevarul
Bine ai venit, Contra, la revedere, Contra! Arabii îl dau afară pe român la două săptămâni după prezentare
Newsweek
Care pensionari pierd mii de lei la pensie după o decizie incredibilă a CCR? „Termenul a expirat”
Digi FM
"Prințul Adormit" a murit după 20 de ani de comă. Ce a pățit pe când era la un liceu militar
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Eric Dane nu renunță la actorie, în ciuda bolii grave de care suferă: "Voi merge mai departe până când roțile...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra