Cea mai îndoliată țară din lume. 100.000 de copii au rămas orfani în Peru din cauza pandemiei

Data publicării:
copil in peru
Epidemia de COVID-19 a lăsat orfani aproximativ 98.000 de copii în Peru. FOTO: Getty Images

Epidemia de COVID-19 a lăsat orfani aproximativ 98.000 de copii în Peru, a anunţat guvernul celei mai îndoliate ţări din lume, raportat la populaţia totală.

"Ţara noastră este, din păcate, ţara care numără aproape 98.000 de copii care şi-au pierdut tatăl, mama sau tutorele în timpul pandemiei", a declarat ministrul pentru femei, Anahi Durand, pe baza cifrelor publicate de jurnalul medical The Lancet.

"Deţinem tristul record de a fi ţara cu cei mai mulţi copii care şi-au pierdut un tată sau o mamă", a adăugat ea, scrie Agerpres.

Ministerul plăteşte în prezent o alocaţie de 200 de soli (circa 50 de dolari) la peste 18.000 de familii, dar numărul beneficiarilor ar trebui mărit, a estimat ministrul.

Guvernul intenţionează să acorde această alocaţie unui număr total de 83.664 de copii şi adolescenţi orfani, pe lângă acordarea de sprijin psihologic şi educaţional.

Peru, o ţară cu 33 de milioane de locuitori, are cea mai mare rată a mortalităţii din lume, cu 6.122 de decese la un milion de locuitori, potrivit unui raport AFP bazat pe cifre oficiale.

Peru trece prin al treilea val epidemic, cu un bilanţ total de peste două milioane de infectări şi peste 202.900 de decese.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Delia, escapadă în Italia, alături de soț și de părinți. Gina și Ion Matache sunt despărțiți, dar locuiesc în...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...