Cel puţin 142 de persoane au fost urmărite penal în 2024 pentru că au ajutat sau salvat migranţi în Europa, a alertat marţi într-un raport o organizație neguvernamentală pentru apărarea migranţilor fără documente.
Potrivit Platformei pentru Cooperare Internaţională privind Migranţii fără Documente (PICIUM), peste 80 de persoane au fost urmărite penal pentru că au salvat sau ajutat migranţi pe mare şi circa 20 pentru că le-au furnizat apă, hrană sau haine, scrie AFP preluată de Agerpres.
„Este al patrulea an la rând” când acest număr este în creştere, alertează Silvia Carta, unul dintre responsabilii organizației non-guvernamentale, denunţând „incriminarea solidarităţii cu migranţii”.
Raportul se concentrează pe situaţii din Grecia, Italia, Polonia, Bulgaria, Cipru, Malta, Letonia şi Franţa. El a fost elaborat pe baza unei monitorizări a media europene.
PICIUM menţionează în special cazul a şapte militanţi basci acuzaţi că au profitat de trecerea unei curse pentru a facilitatea traversarea frontierei dintre Spania şi Franţa pentru 36 de migranţi, în martie 2024. Ei ar urma să fie judecaţi la începutul lunii octombrie.
De asemenea, organizaţia neguvernamentală un caz din Polonia, unde cinci persoane riscă închisoarea pentru că „au furnizat ajutor umanitar” la frontiera cu Belarus.
Editor : A.P.