Video Cercetătorul Mircea Radulian, despre cutremurul din Croația: Mă aștept să mai genereze replici și efecte mari

Data actualizării: Data publicării:
oameni cautand prin daramaturi după un cutremur puternic in croatia
Croația a fost lovită marți, 29 decembrie 2020, de un puternic cutremur de suprafață Foto: Profimedia

Un cutremur cu magnitudinea de moment de 6,4, cel mai puternic din acest an, a lovit marți centrul Croației, după ce luni un alt cutremur, de magnitudine 5,2, zguduise aceeași zonă. Sunt de așteptat efecte și pagube mari, spune cercetătorul român Mircea Radulian.

Șapte persoane și-au pierdut deja viața, între care un copil, iar zeci de oameni sunt răniți, potrivit celui mai recent bilanț. Seismele, care s-au produs la adâncime mică, de numai 10 kilometri, au produs pagube însemnate în Croaţia și panică, inclusiv în țările vecine. Și România apare pe lista statelor până unde a ajuns unda de șoc. S-a simțit, destul de slab din cauza distanței, în partea de vest a țării.

Seismul de marți din Croația, urmat deja de două replici importante, ar putea avea însă și altele în orele și zilele următoare, spune Mircea Radulian, cercetător principal al Institutului Național pentru Fizica Pământului. „Dacă acesta a fost cel mai mare cutremur al seriei, pentru că vorbim deja de o serie, mă aștept ca replicile să fie mai mici”, a spus Mircea Radulian.

Pentru localitățile din apropierea epicentrului, fiind un cutremur destul de mare și de suprafață, este normal ca efectele să fie foarte mari. „10 km nu este adâncime mare, practic energia eliberată la această adâncime vine cu un impact extrem de mare la suprafață, în imediata apropiere a epicentrului. Din păcate, e normal ca efectele să fie mari”, a explicat la Digi24 Mircea Radulian.

„Este o zonă activă, care e la contactul dintre placa africană și microplaca adriatică, este o zonă cunoscută cu cutremure destul de mari. Din datele pe care le știu eu, cred că cutremurul de azi a fost cel mai mare resimțit în zona aceasta, la sud de Zagreb. A mai fost un cutremur mare, de 6,3, în secolul al XIX-lea, dar se pare că acesta a fost cel mai mare înregistrat în zonă. Este o activitate puternic intensificată în zonă. Mă aștept să mai genereze replici. Un lucru neplăcut este că a mai fost un cutremur în acest an, în 22 martie, de magnitudine 5,3, mai apropiat de orașul Zagreb și a provocat pagube destul de mari. Croația a fost puternic afectată în acest an de activitatea seismică”, a arătat cercetătorul român.

„Orice cutremur de această magnitudine eliberează energie și din acest punct de vedere (al detensionării seismice - n.r.) este benefic, dar din păcate, energia eliberată produce pagube. După aceste cutremure, este de așteptat după aceea ca pentru o perioadă destul de mare de timp în zona respectivă să nu mai avem cutremure, ceea ce e bine, dar, în același timp, din păcate, avem această energie eliberată care produce pagube așa de mari”, a mai spus Radulian. 

Președintele Klaus Iohannis a transmis, pe Twitter, că România este pregătită să acorde ajutorul necesar Croației. Și președinții Comisiei Europene şi Consiliului European s-au declarat pregătiţi să ajute cel mai nou stat membru UE.

Centrul orăşelului Petrinja a fost grav afectat, numeroase clădiri prăbuşindu-se. De asemenea, este afectată localitatea Majske Poljane.

Între timp, căutările sub dărâmături continuă în Croația. Cutremurul s-a produs în apropiere de capitala Zagreb, la 10 km adâncime, în jurul orei 12:20, ora locală. Cele mai mari distrugeri sunt la Petrinja, unde mai multe case au fost fie dărâmate, fie grav afectate de seism. De asemenea sunt întrerupte alimentarea cu apă și energie electrică.

Croația a fost lovită marți, 29 decembrie 2020, de un puternic cutremur de suprafață Foto: Profimedia
Croația a fost lovită marți, 29 decembrie 2020, de un puternic cutremur de suprafață Foto: Profimedia

Afectată serios este şi o altă localitate din apropiere, al cărei spital nu mai poate fi folosit din cauza distrugerilor masive. Pompierii au evacuat atât pacienții, cât și echipamentele medicale.

Sute de soldaţi au fost trimişi la locul dezastrului, unde au ajuns și președintele și premierul Croației.

Seismul s-a simţit intens în capitala Zagreb, unde mai multe persoane au fost rănite şi unde a fost afectat inclusiv sediul Ministerului Apărării.

„Cea mai mare parte a centrului Croaţiei este zonă roşie, ceea ce înseamnă că majoritatea clădirilor nu sunt utilizabile. Nu trebuie să stea nimeni în frig în noaptea care urmează”, a declarat premierul Croaţiei. Armata croată a pregătit aproximativ 500 de locuri de cazare în barăci militare.

Unda de șoc a fost resimțită până în Serbia, Bosnia Herţegovina, Austria, Germania și Cehia. În Slovenia vecină, parlamentul și-a suspendat ședința din cauza cutremurului, iar o centrală nucleară și-a încetat activitatea ca măsură de precauție.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri