China a lansat noi exerciții militare în jurul Taiwanului în timpul vizitei mai multor congresmeni americani pe insulă

Data actualizării: Data publicării:
elicoptere militare și un portavion în depărtare
Elicoptere militare chineze. Foto: Profimedia Images

China a anunţat luni că a organizat noi exerciţii militare în jurul Taiwanului, unde cinci congresmeni americani se află în prezent în vizită, informează agențiile Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

„La 15 august, Teatrul de Est al Armatei Populare de Eliberare chineze a organizat o patrulare de pregătire de luptă interarme şi exerciţii în marea şi spaţiul aerian din jurul Taiwanului", a declarat comandamentul Teatrului de Est al armatei chineze într-un comunicat.

Anunţul intervine în timp ce un grup de parlamentari americani se află în vizită în insula revendicată de chinezi pentru a se întâlni cu preşedinta Tsai Ing-wen, în ceea ce Beijingul declară că este o încălcare a suveranităţii sale, notează Reuters.

Cei cinci parlamentari americani, conduşi de senatorul Ed Markey, au sosit la Taipei într-o vizită neanunţată duminică noapte, al doilea grup de nivel înalt în vizită după cel al preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA Nancy Pelosi la începutul lunii august, care a declanşat mai multe zile de exerciţii militare chineze.

Exerciţiile desfăşurate luni în jurul Taiwanului sunt "un factor de descurajare sever pentru Statele Unite şi Taiwan, care continuă să joace trucuri politice şi să submineze pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan", a precizat comandamentul Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare, unitatea militară chineză responsabilă pentru zona adiacentă Taiwanului.

Ministerul chinez al Apărării a declarat într-un comunicat separat că vizita parlamentarilor americani încalcă suveranitatea Chinei şi integritatea teritorială, "expunând pe deplin adevărata faţă a Statelor Unite ce subminează pacea şi stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan".

Vizita lui Pelosi a înfuriat China, care a răspuns cu teste de lansări de rachete balistice deasupra Taipeiului pentru prima dată şi renunţarea la unele linii de dialog cu Washingtonul, inclusiv pe plan militar şi despre schimbările climatice.

Acest ultim grup de parlamentari americani care vizitează Taiwanul avea programată o întâlnire cu Tsai luni dimineaţă. Biroul ei nu a comentat încă acea întâlnire.

Statele Unite nu au legături diplomatice oficiale cu Taiwanul dar sunt obligate prin lege să asigure insulei guvernate democratic mijloace de a se apăra.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...