China ar putea pierde roverul trimis pe Marte. Acesta nu se mai poate alimenta cu energie din cauza prafului

Data publicării:
Roverul chinezesc Zhurong este fotografiat cu o cameră remote în regiunea Utopia Planitia de pe Marte pe 11 iunie 2021.
Roverul Zhurong a străbătut aproximativ 2 kilometri la suprafaţa lui Marte. Foto: Profimedia Images

Roverul trimis de China pe Marte, Zhurong, nu a reuşit încă să iasă din etapa planificată de hibernare și riscă să nu se mai "trezească" niciodată, a anunțat coordonatorul programului chinez de explorare planetară, Zhang Rongqiao, informează Agerpres.

Roverul urma să iasă din starea de hibernare încă de acum 4 luni, însă nu dispune de suficientă energie pentru a-şi activa instrumentele pentru că panourile solare cu care este prevăzut sunt acoperite de prea mult praf.

Inginerii chinezi se aşteptau să întâmpine această problemă, însă cantitatea de praf depusă este cu aproximativ 20% mai mare decât cea prevăzută.

Dacă acest surplus de praf ajunge la 30%, roverul va trebui să aştepte vara marţiană pentru a se putea reactiva.

"Dacă nivelul acoperirii cu praf depăşeşte 40%, roverul nu se va mai trezi", a declarat Zhang Rongqiao.

Roverul, denumit după zeul chinez al focului, a intrat în hibernare în mai 2022 pentru a face faţă iernii reci de pe Planeta Roşie. Zhurong urma să iasă din hibernare încă din luna decembrie, odată ce nivelul său de energie ar fi atins peste 140 de waţi iar temperatura bateriei sale ar fi crescut peste -15 grade Celsius, însă echipa de control a misiunii nu a reuşit să recepţioneze niciun semnal de la rover.

Roverul a asolizat în regiunea Utopia Planitia în luna mai 2021, China devenind cea de-a doua naţiune, după SUA, care a trimis un vehicul de explorare la suprafaţa lui Marte.

Misiunea roverului Zhurong este deja un succes pentru că toate etapele sale au fost atinse. Roverul a străbătut aproximativ 2 kilometri la suprafaţa lui Marte, a realizat o serie de descoperiri ştiinţifice importante, precum urmele unor vechi acumulări de apă şi a fost operaţional cu 3 luni mai mult decât timpul prevăzut în cadrul misiunii.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita