China interzice examenele scrise în ciclul primar, pentru a mai reduce din presiunea asupra elevilor

Data actualizării: Data publicării:
elevi in clasa in china
Autoritățile chineze au anunțat luni că interzic examenele scrise pentru copiii de şase şi şapte ani din ciclul primar. Foto: Profimedia Images

Autoritățile chineze au anunțat luni că interzic examenele scrise pentru copiii de şase şi şapte ani din ciclul primar, în încercarea de a mai reduce presiunea asupra elevilor, percepută ca o frână în calea natalităţii. Povara financiară pe care o implică o educaţie de calitate în China este deseori cauza pentru care cuplurile aleg să nu aibă un copil, în contextul în care autorităţile încearcă să stimuleze natalitatea pe fondul încetinirii creşterii economice, relatează BBC.

Beijingul a început luna trecută o amplă reformă în sistemul educaţional, unde volumul excesiv de muncă al elevilor şi costurile prohibitive ale cursurilor de sprijin sunt tot mai criticate.

Învăţământul din China este deosebit de competitiv şi elitist, pentru a reuşi la examenul de maturitate, numit ''gaokao'', care stabileşte la sfârşitul liceului accederea sau nu în învăţământul superior.

Conform noilor directive publicate luni de Ministerul Educaţiei, nu va mai fi posibil să se organizeze examene scrise în primul şi în al doilea an de şcoală primară.

"Examenele prea dese îi încarcă foarte mult pe elevi şi îi supun unei presiuni enorme", susţine ministerul. Acest lucru "le afectează sănătatea mintală şi psihică", a adăugat ministerul.

Autorităţile au început reforma de luna trecută, când au interzis cursurile de sprijin private în weekend şi în timpul vacanţelor şcolare.

Măsura a produs un cutremur în sectorul educaţional comercial, extrem de profitabil, şi pune sub semnul întrebării locul de muncă pentru milioane de profesori.

Povară financiară pentru părinții care vor o educație de calitate pentru copiii lor

Obsedaţi de reuşita copiilor, părinţii chinezi obişnuiesc să îi înscrie pe aceştia la o multitudine de cursuri extraşcolare, deseori extrem de scumpe.

Cei care îşi permit cumpără de asemenea locuinţe în apropierea celor mai bune şcoli pentru a-şi putea trimite copiii la ele. Acest fenomen a dus la creşterea preţurilor în sectorul imobiliar, relatează AFP, citată de Agerpres.

Însă, mai scriu sursele citate, povara financiară pe care o implică o educaţie de calitate este deseori cauza pentru care cuplurile aleg să nu aibă un copil, în contextul în care autorităţile încearcă să stimuleze natalitatea pe fondul încetinirii creşterii economice.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum pierzi moștenirea în România fără să-ți dai seama, din neatenție. Ce trebuie să faci, acceptarea tacită a...
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Secretele planului lui Elon Musk de a avea „o legiune de copii” și a salva civilizația
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...