China nu se mai ferește: Manevrele militare din jurul Taiwanului au ca scop testarea capacităţii de a „prelua puterea” în insulă

Data publicării:
nava chineza de razboi, exercitiu pe mare
Exercițiile Chinei au ca scop testarea capacităţii sale militare de „ a prelua puterea” în insula Taiwan. Foto: Profimedia Images

China a indicat vineri că manevrele în curs de desfăşurare în jurul Taiwanului au ca scop testarea capacităţii sale militare de „a prelua puterea” în insula autonomă, potrivit media de stat de la Beijing.

Exerciţiile „Joint Sword-2024A”, care au început joi dimineaţa şi se desfăşoară timp de două zile, au ca scop să testeze „capacitatea de a prelua puterea şi loviturile comune, precum şi de a controla teritorii cheie”, a declarat Li Xi, purtătorul de cuvânt al Comandamentului teatrului de est al armatei chineze, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

China a lansat joi manevre militare „în jurul” Taiwanului, la trei zile după învestirea noului preşedinte Lai Ching-te pe insulă, a informat agenţia oficială de presă Xinhua, citată de AFP.

Aceasta este o „pedeapsă severă pentru actele separatiste ale forţelor «independentiste din Taiwan» şi un avertisment sever împotriva ingerinţei şi provocării forţelor externe”, a declarat Li Xi, citat de Xinhua.

Taiwanul „va apăra valorile libertăţii şi democraţiei”, a reacţionat noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te. „Voi sta pe linia frontului cu fraţii şi surorile noastre din armată pentru a apăra împreună securitatea naţională”, a spus el.

Săptămâna aceasta, China a catalogat discursul de învestire al noului preşedinte taiwanez Lai Ching-te drept o „afirmare a independenţei Taiwanului” şi l-a ameninţat cu „represalii”.

Taiwanul este autonom din 1949, când naţionaliştii s-au refugiat pe insulă după înfrângerea lor de către forţele comuniste în războiul civil chinez de pe continent.

Beijingul consideră insula guvernată democratic ca parte a teritoriului său şi nu a exclus folosirea forţei pentru a o pune sub controlul său, reaminteşte AFP.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vei plăti în plus la un consum de 150-200 kWh, după 1 iulie. Specialiștii au făcut calculul
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Cum se simte Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Apropiat: „Își dorește o viață cu sens, pe...
Film Now
Actorul Ashley Walters din „Adolescence” susține că serialul l-a determinat să-i limiteze timpul de ecran...
Adevarul
Găselnița comercianților de pe litoral pentru ca prețurile să pară mai mici: „E jecmăneală pe față!”
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale din nou amânată. De ce nu se mai reduc cu 15% pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Prietenia lor pare indestructibilă. Tom Cruise, apariție surpriză pe covorul roșu, la premiera „F1”, pentru...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”