Consilierul lui Trump pentru securitate națională dezvăluie adevăratele motive pentru care acesta vrea Groenlanda

Data publicării:
avioane militare americane deasupra Groenlandei / Donald Trump
Groenlanda este o insulă cu o importanță geostrategică uriașă și este bogată în resurse naturale. Colaj foto: Profimedia Images

Groenlanda este importantă pentru securitatea naţională a Statelor Unite, a declarat miercuri congresmanul american Mike Waltz, după declaraţiile preşedintelui ales, Donald Trump, care a sugerat că SUA ar trebui să preia controlul asupra insulei, informează joi Reuters.

Într-un interviu acordat Fox News, Mike Waltz, care a fost selectat de Donald Trump pentru funcţia de consilier pentru securitate naţională, a fost întrebat despre acest subiect.

„Aveţi Rusia care încearcă să devină rege al Arcticii, cu peste 60 de spărgătoare de gheaţă, unele dintre ele cu propulsie nucleară", a răspuns Waltz. „Noi avem două, iar unul tocmai a luat foc", a adăugat el.

Viitorul consilier pentru securitate naţională al Casei Albe a mai afirmat că „este vorba despre minerale critice. Este vorba despre resurse naturale. Are legătură şi cu faptul că, pe măsură ce calotele de gheaţă polare se retrag, chinezii pornesc acum spărgătoare de gheaţă şi presează, de asemenea, acolo. Deci este despre petrol şi gaze. Este securitatea noastră naţională".

Donald Trump, care va fi învestit ca preşedinte pe 20 ianuarie, a refuzat marţi să excludă recurgerea la acţiuni de natură militară sau economică pentru a prelua controlul asupra Groenlandei, un teritoriu autonom al Danemarcei.

De altfel, în primul său mandat la Casa Albă, Donald Trump a sugerat ca Danemarca să vândă Groenlanda, dar guvernul danez a respins această idee.

De asemenea, prim-ministrul Groenlandei, Mute Egede, a declarat că insula nu este de vânzare.

Guvernul insulei arctice a recunoscut miercuri schimbarea dinamicii de securitate din Arctica şi a spus că aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu viitoarea administraţie Trump şi alţi aliaţi din NATO pentru a asigura securitatea şi stabilitatea în regiune.

Groenlanda, care face parte din NATO prin calitatea de membru al Alianţei Nord-Atlantice deţinută de Danemarca, se află pe cea mai scurtă rută dintre Europa şi America de Nord şi este importantă din punct de vedere strategic pentru armata americană şi pentru sistemul său de avertizare timpurie a rachetelor balistice.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...