Coreea de Nord susține că a testat cu succes un nou sistem de control al lansatoarelor de rachete multiple

Data publicării:
coreea de nord
Foto: Profimedia

Coreea de Nord a anunţat, luni, că a dezvoltat un nou sistem de control pentru lansatoare de rachete multiple despre care consideră că ar putea consolida semnificativ capacităţile sale de apărare, potrivit agenţiei oficiale de presă, KCNA, scrie AFP, potrivit Agerpres. 

Academia de ştiinţe ale apărării de la Phenian a efectuat cu succes sâmbătă un „test de control balistic al obuzelor de calibru 240 de milimetri trase de un lansator de rachete multiple” cu scopul de a dezvolta un „sistem de control” pentru acest tip de armă, a informat KCNA.

Noul lansator de rachete va fi „reevaluat” şi rolul său ar urma să fie sporit pe câmpul de luptă, a indicat KCNA.

Coreea de Nord, înarmată cu arme nucleare, a declarat anul acesta Coreea de Sud „principalul său inamic”, a închis agenţiile dedicate reunificării şi a ameninţat cu război pentru orice încălcare teritorială.

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a reiterat vineri că Phenianul nu va ezita să „anihileze” Coreea de Sud în cazul unui atac, numind Seulul „principala naţiune ostilă şi un inamic imuabil”.

În ianuarie, Coreea de Nord a efectuat tiruri de artilerie cu muniţie reală lângă două insule frontaliere cu Coreea de Sud, care a ordonat evacuarea locuitorilor şi a răspuns cu exerciţii de artilerie.

De asemenea, Kim Jong Un şi-a intensificat testele de arme, în special lansarea în acest an a unei serii de rachete de croazieră, un tip de armă pe care nordul l-ar putea furniza Rusiei pentru a fi folosită în conflictul din Ucraina, potrivit analiştilor.

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a promis un răspuns ferm în cazul unui atac dinspre Phenian, cerând armatei sale „întâi să acţioneze, să raporteze mai târziu” dacă este provocată.

Liderul sud-coreean a consolidat cooperarea în domeniul apărării cu Statele Unite şi Japonia de la venirea sa la putere în 2022, în special exerciţii comune extinse, pentru a contracara ameninţările tot mai mari din partea Phenianului.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...