Criticat pentru concedierile în masă de la Twitter, Musk se apără: "Le-am dat trei salarii"

Data actualizării: Data publicării:
disponibilizari Twitter
Elon Musk spune că a platit trei salarii disponibilizatilor de la Twitter. Foto Profimedia Images

Elon Musk a simțit nevoia să se apare în fața criticilor venite din întreaga lume privind concedierile în masă de la Twitter, pe care le-a făcut într-o singură zi, prin e-mail. El a spus într-un Tweet, lansat sâmbătă pe platforma sa că toți cei disponibilizați au primit salariul pe trei luni, înainte de plecare, scrie The Guardian. Pe de altă parte, Washington Post scrie că mai mulți foști angajați au dat comapnia lui Musk în judecată.


Elon Musk a vorbit și despre pierderile companiei despre care spune că sunt uriașe. El susțiune că Twitter pierde 4 milioane de dolari pe zi în timp ce încearcă să liniștească agenții de publicitate cu privire la moderarea conținutului.

În urma reducerilor de locuri de muncă, marile grupuri de drepturi civile și de advocacy le-au cerut agenților de publicitate să părăsească Twitter din cauza îngrijorărilor că platforma nu face față siguranței utilizatorilor și moderarea conținutului. Un grup de foști lucrători au dat în judecată Twitter peste noapte, susținând că compania a încălcat legislația statală și federală a muncii, scrie și Washington Post.

Elon Musk a spus într-un tweet că „Twitter nu va cenzura informații exacte despre nimic”.

Compania a început vineri reduceri de personal pe scară largă în întreaga lume și a sugerat că din cei peste 7.500 de angajați ai săi jumătate și-ar putea pierde locurile de muncă.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri