Criza Covid din Germania atinge cote dramatice. Țara transferă pacienți în stare gravă în străinătate pentru prima oară

Data actualizării: Data publicării:
Secție de Terapie Intensivă Covid din Germania
Foto: Profimedia images

Criza Covid din Germania atinge cote dramatice în contextul valului al patrulea care pune o presiune puternică pe sistemul său sanitar. În ciuda faptului că țara are secții de Terapie Intensivă bine echipate, personalul medical este insuficient. Primii pacienți germani în stare gravă au fost transferați în străinătate, la Bolzano în Italia.

În jur de 100 dintre cele 400 de districte ale Germaniei mai aveau, joi, un singur pat liber la ATI, iar alte aproximativ 50 niciunul.

Deşi numărul pacienţilor cu coronavirus internaţi la terapie intensivă, aproximativ 3.400 în prezent, este mai mic decât cel înregistrat în perioada de vârf a valului trei, când a ajuns la 5.700, personalul insuficient a determinat o diminuare a capacităţilor secţiilor de ATI şi a numărului de paturi disponibile.

Doi pacienţi au fost transferaţi săptămâna trecută cu elicopterul de la Munchen către Bolzano, în nordul Italiei, conform EFE, citat de Agerpres. Această ţară şi-a oferit ajutorul şi pentru Slovenia vecină, confruntată cu o situaţie critică în spitale din cauza creşterii numărului cazurilor grave de Covid. În jur de 30 de medici şi infirmieri italieni au plecat în Slovenia, unde vor ajuta la tratarea pacienţilor din secţiile de ATI.

„Nu este încă târziu pentru a opta pentru prima doză de vaccin”, a declarat Angela Merkel, participând la un congres al primarilor din Germania. „Toţi cei care se vaccinează se protejează pe sine şi pe ceilalţi. Şi, dacă destui oameni se vaccinează, aceasta este calea de ieşire din pandemie”, a pledat șefa guvernului german.

Situaţia este gravă în special în land-urile Bavaria şi Baden-Württemberg. „Serviciile sanitare sunt saturate, intervenţiile chirurgicale care nu sunt necesare trebuie amânate, incidenţa creşte şi în fiecare zi se anunţă cifre record de infectări”, rezumă situaţia într-un comunicat comun Crucea Roşie din Bavaria şi alte organizaţii.

„Actuala saturaţie a secţiilor de ATI şi a serviciilor de urgenţă, cauzată în bună parte de pacienţii nevaccinaţi, face ca situaţia să fie în mod clar dramatică. Există bolnavi în stare gravă şi cazuri urgente ce trebuie transferate la spitale aflate la mare distanţă”, remarcă şeful Crucii Roşii bavareze, Theo Zellner.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă să ridici o casă de 150 mp la roșu în 2025. Calcul complet cu materiale și manoperă
Digi FM
Mihaela Borcea s-a căsătorit cu Sorin Rap, după o relație de 10 ani. Și-au pregătit și luna de miere
Pro FM
Un artist celebru a încercat să se sinucidă de două ori și a fost în comă, după o aventură cu soția unui...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Cât cheltuiește Rusia pentru a lansa un atac de amploare cu drone și rachete asupra Ucrainei. Estimările...
Newsweek
Știrea că se vor plăti asigurări de sănătate la toate pensiile a panicat pensionarii. Ce e adevărat?
Digi FM
Cadoul otrăvit și o crimă din gelozie. O adolescentă a murit după ce a mâncat o brioșă otrăvită cu arsenic
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni, după 5 ani de luptă și patru fertilizări in vitro: „M-am aruncat în...