Cum au oprit spionii şi piloţii israelieni contraatacul Iranului, după ofensiva puternică asupra forțelor Teheranului

Data actualizării: Data publicării:
Iranian Missiles Strike Israel, Beirut, Lebanon - 14 Jun 2025
Foto: Profimedia Images

Israelul şi SUA se pregăteau pentru o reacţie rapidă şi violentă din partea Iranului în noaptea atacului israelian. Însă, printr-o serie de operaţiuni extrem de bine coordonate ale spionajului şi forţelor aeriene israeliene, contraatacul iranian a fost blocat încă din faza incipientă, conform Axios.com, preluat de News.ro.

Lovitura care a decapitat comandamentul militar iranian

Pe măsură ce atacul israelian devenea iminent, comandanţii forţelor aeriene ale Gărzilor Revoluţionare (IRGC) s-au reunit într-un buncăr secret pentru a coordona riposta. Însă Israelul cunoştea locaţia acestuia şi protocolul de urgenţă. Buncărul a fost distrus, iar comandantul suprem al IRGC, şefii forţelor de drone şi apărare aeriană au fost eliminaţi.

„Faptul că nu a mai avut cine să dea ordinul a neutralizat reacţia imediată a Iranului”, a declarat un oficial israelian.

În total, peste 20 de comandanţi iranieni de rang înalt au fost vizaţi în atacul masiv asupra centrului de comandă şi control militar al Iranului. Au fost eliminaţi şi şefii armatei iraniene şi ai comandamentului militar de criză.

Neutralizarea apărării aeriene iraniene

În paralel, serviciul de informaţii Mossad a desfăşurat ample operaţiuni de sabotaj pe teritoriul iranian, vizând sisteme de apărare aeriană şi lansatoare de rachete balistice. Informaţiile detaliate obţinute de Mossad au permis forţelor aeriene israeliene să lovească majoritatea radarelor şi sistemelor antiaeriene chiar în debutul atacului, asigurând astfel superioritatea aeriană totală a IDF pe cerul Iranului.

Operaţiuni sub acoperire ale Mossad pe teritoriul Iranului

Sute de agenţi Mossad, atât din interiorul Iranului cât şi din comandamente externe, au participat la operaţiuni secrete. Printre aceştia s-au numărat şi unităţi speciale formate din iranieni recrutaţi de Mossad.

În Iranul central, echipe Mossad au amplasat sisteme de armament ghidat în apropierea lansatoarelor de rachete sol-aer.

În alte zone, arme şi tehnologii sofisticate au fost ascunse în vehicule şi activate odată cu debutul atacului israelian.

Mossad a instalat în secret şi o bază de drone de atac pe teritoriul iranian, cu drone introduse anterior operaţiunii.

Dronele activate în timpul atacului au lovit lansatoarele de rachete sol-sol de la baza Esfajabad, lângă Teheran, distrugând rachete balistice înainte ca acestea să poată fi lansate asupra Israelului.

Risc major evitat în prima fază

Potrivit oficialilor israelieni, armata israeliană se pregătise pentru scenariul extrem al unui baraj rapid de 300-500 de rachete balistice iraniene. În realitate, Iranul a reacţionat abia după câteva ore, trimiţând circa 100 de drone, uşor neutralizate de apărarea israeliană.

Continuarea atacurilor israeliene

Pe parcursul zilei de vineri, IDF a continuat să lovească ţinte iraniene pentru a preveni un contraatac major.

„Zeci de lansatoare, depozite de rachete balistice şi alte obiective militare au fost distruse. În vestul Iranului, a fost descoperit un mecanism de lansare ascuns în containere maritime”, a precizat armata israeliană într-un comunicat.

Teheranul promite represalii

Liderii iranieni au reiterat vineri că vor riposta şi că Israelul „va plăti un preţ greu”. Oficialii israelieni avertizează însă că, deşi contraatacul imediat a fost împiedicat, Iranul ar putea pregăti în orele următoare un baraj masiv de rachete menit să suprasolicite sistemele de apărare antirachetă ale Israelului.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Europa se topește în iulie 2025! Primul val de căldură aduce temperaturi de peste 40 de grade
Digi FM
Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, primele declarații după ce aceasta a fost operată de urgență: „A...
Pro FM
LeAnn Rimes, moment jenant pe scenă. Și-a pierdut dinții în mijlocul concertului și a fugit în culise
Film Now
Vin Diesel anunță finalul Fast & Furious. Ce condiții a pus pentru a realiza filmul: „Asta veți primi! Vă...
Adevarul
Apărarea antirachetă a SUA, afectată după războiul de 12 zile. Mii de interceptori consumați pentru a ajuta...
Newsweek
OFICIAL Funcționează programul informatic de la Casa de Pensii. În ce ordine se dau banii restanți?
Digi FM
Punct final la „Nunta Secolului”. Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale. Imaginile...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
A fost una dintre blondele fatale din Baywatch, azi pare alt om. Erika Eleniak, cu brațele complet acoperite...
UTV
Jeff Bezos s-a căsătorit cu Lauren Sánchez la Veneția. Kim Kardashian, Oprah și Leonardo DiCaprio, printre...