Doar 90 dintre cele 470 de balene eşuate într-un golf din Tasmania au fost salvate

Data publicării:
balena esuata in tasmania
Aproape 500 de balene au eșuat în golful Tasmaniei. FOTO: Agerpres

Un număr de 90 de balene-pilot dintre cele 470 de exemplare eşuate în sudul Australiei au fost deocamdată salvate, în timp ce alte 380 au murit, au informat joi autorităţile locale, citate de EFE.

Departamentul pentru industrii primare, parcuri, apă şi mediu (DPIPWE) din Tasmania a anunţat pe contul său de Facebook că echipele de salvare se concentrează acum pe salvarea a 20 de cetacee încă în viaţă, prinse într-un banc de nisip.

Sprijinite de voluntari, echipele luptă contracronometru pentru a trage balenele în apele mai adânci ale golfului Macquarie, de pe coasta de vest a Tasmaniei.

"Cât sunt în viaţă şi în apă există speranţă, dar cu cât trece mai mult timp, ele se simt mai epuizate şi şansele de supravieţuire scad", a declarat miercuri directorul Departamentului pentru parcuri naturale, Nic Deka.

Alte 200 de balene au fost descoperite miercuri, eşuate la mică distanţă de Macquarie Harbour. În total, 470 de balene au eşuat în acest vast golf închis de o strâmtoare îngustă, situat pe coasta de vest, sălbatică şi puţin populată, a insulei australiene. Circa 270 de balene-pilot fuseseră descoperite luni, declanşând o vastă operaţiune de salvare, majoritatea fiind eşuate pe un banc de nisip la care se putea ajunge doar cu barca.

Aproximativ şaizeci de persoane, inclusiv specialişti în protecţia mediului şi angajaţi ai fermelor de acvacultură din regiune, participă la operaţiunile de salvare a balenelor-pilot descoperite eşuate luni, parţial scufundate în apă.

Nu este primul grup de balene care eşuează pe plajele din Tasmania, mai ales în golful Macquarie, unde un incident de acest gen a avut loc în urmă cu un deceniu.

Potrivit experţilor, balenele-pilot sunt animale sociabile, iar dacă una dintre ele se rătăceşte şi intră în ape mai puţin adânci, restul grupului o urmează şi se produce o eşuare în masă.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se face amiabila în 2025, dacă ai lovit mașina. Actele necesare și condițiile ce trebuie îndeplinite
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, comentariu deplasat la pozele Andreei Bălan: "Eu cred că fetele cu soț și copii sunt...
Pro FM
Antonia, declarații rare de Ziua Copilului: „Am devenit mamă când eram încă o fată!” Cu ce provocări s-a...
Film Now
Vanessa Kirby este însărcinată! Actrița a strălucit pe covorul roșu într-o rochie mulată care i-a evidențiat...
Adevarul
Substanțele chimice „eterne” care pot provoca cancer pot fi eliminate: ce trebuie să mănânci
Newsweek
Ministrul Muncii face anunțul despre pensii care liniștește toți pensionarii. „Avem toți banii”
Digi FM
Psiholog criminalist, despre profilul criminalului din cartierul rezidențial de lângă București: „O adevărată...
Digi World
Ce este febra fânului, care sunt simptomele și cum se tratează eficient. Nu are legătură nici cu fânul, nici...
Digi Animal World
Metoda ingenioasă prin care un bărbat a îndepărtat o cobră de pe un ied: „E incredibil cum animalul nu se...
Film Now
Povestea actriței din Crocodile Dundee. Cum a devenit Linda Kozlowski celebră peste noapte și de ce a...
UTV
Adelina Pestrițu renunță la tatuaje, după ce și-a scos implantul mamar: „Nu mă mai regăsesc în stilul ăsta”