Donald Trump spune că Statele Unite vor să producă tancuri și nave, nu tricouri

Data publicării:
donald trump suparat
Respondenții unui sondaj din 24 de țări cred că Trump este „periculos”, dar și un „lider puternic”. Foto: GettyImages

Preşedintele american Donald Trump a declarat că politica sa tarifară are ca scop promovarea producţiei interne de tancuri şi produse tehnologice, nu de pantofi sport şi tricouri, relatează Reuters.

În declaraţiile făcute reporterilor înainte de a se îmbarca în Air Force One în New Jersey, Trump a afirmat că este de acord cu comentariile secretarului Trezoreriei, Scott Bessent, din 29 aprilie, potrivit cărora SUA nu au neapărat nevoie de o „industrie textilă în plină expansiune” – comentarii care au stârnit critici din partea Consiliului Naţional al Organizaţiilor Textile.

„Nu vrem să producem pantofi sport şi tricouri. Vrem să producem echipament militar. Vrem să producem lucruri mari. Vrem să producem, să facem lucruri legate de inteligenţa artificială”, a declarat Trump. „Sincer să fiu, nu vreau să producem tricouri. Nu vreau să producem şosete. Putem face asta foarte bine în alte locuri. Vrem să producem cipuri şi computere şi multe alte lucruri, precum tancuri şi nave”, a adăugat el.

Asociaţia Americană pentru Confecţii şi Încălţăminte (AAPA) a răspuns la declaraţiile lui Trump afirmând că taxele vamale nu sunt benefice pentru industrie.

„Având în vedere că 97% din hainele şi încălţămintea pe care le purtăm sunt importate şi că hainele şi încălţămintea sunt deja industria cu cele mai mari taxe vamale din SUA, trebuie să ne concentrăm pe soluţii de bun simţ care pot schimba situaţia”, a declarat Steve Lamar, preşedintele AAPA, într-un comunicat.

„Mai multe taxe vamale vor însemna doar costuri mai mari pentru producătorii americani şi preţuri mai mari, care vor afecta consumatorii cu venituri mai mici.”

Trump, care a zguduit pieţele mondiale prin impunerea pe scară largă a taxelor vamale, şi-a reluat retorica dură în materie de comerţ vineri, când a insistat pentru impunerea unor taxe vamale de 50% asupra produselor din Uniunea Europeană începând cu 1 iunie şi a avertizat Apple că ar putea impune o taxă de 25% asupra tuturor iPhone-urilor importate cumpărate de consumatorii americani.

Duminică, însă, el a dat înapoi în privinţa ameninţării la adresa UE, prelungind termenul pentru aplicarea acestor tarife până la 9 iulie, pentru a permite discuţii între Washington şi blocul format din 27 de ţări.

Trump a câştigat alegerile prezidenţiale din 2016 şi 2024 din SUA, în parte datorită atragerii electoratului din clasa muncitoare afectat de pierderea locurilor de muncă din industria manufacturieră americană de-a lungul multor ani.

El a încercat să-şi îndeplinească promisiunile de a stimula producţia prin tarife la import şi prin anunţarea investiţiilor din partea companiilor şi a ţărilor străine în Statele Unite, chiar dacă economia SUA rămâne dependentă de lanţurile de aprovizionare cu alte ţări, unde se produc multe bunuri, inclusiv iPhone-uri.

El a încercat să-şi îndeplinească promisiunile de a stimula producţia prin taxe la import şi de a atrage investiţii ale companiilor şi ţărilor străine în Statele Unite, chiar dacă economia americană rămâne dependentă de lanţurile de aprovizionare din alte ţări, unde multe produse, inclusiv textile, sunt fabricate la costuri mai mici.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce distanță de casa vecinului ai voie să construiești un garaj. Ce spune legea
Digi FM
Adrian Alexandrov, partenerul Elenei Udrea, primele declarații după ce aceasta a fost operată de urgență: „A...
Pro FM
LeAnn Rimes, moment jenant pe scenă. Și-a pierdut dinții în mijlocul concertului și a fugit în culise
Film Now
Cum a apărut Simone Ashley la premiera filmului „F1”, după ce rolul ei a fost eliminat la montaj: „Sunt...
Adevarul
Cine este Thomas Ferfelis, soțul Kirei Hagi, și ce tradiții machedonești are de respectat la nuntă. Părinții...
Newsweek
Cu cât au crescut pensiile în numai o lună? Care pensionari iau mai mulți bani decât în aprilie?
Digi FM
Punct final la „Nunta Secolului”. Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au găzduit o petrecere în pijamale. Imaginile...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Brad Pitt, despre vizitele la Alcoolici Anonimi, făcute după despărțirea de Angelina Jolie: "Aveam nevoie de...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget