Două bombardiere nucleare rusești au ajuns în Venezuela. Un „repertoriu” care amintește de criza rachetelor din Cuba?

Data actualizării: Data publicării:
bombardier tu 160

Avioane şi militari ruşi au sosit în Venezuela pentru manevre militare comune, a anunţat luni ministrul venezulean al apărării, Vladimir Padrino Lopez, informează marţi AFP, citată de Agerpres.



„Trebuie să-i spunem poporului venezulean şi lumii întregi că, aşa cum noi cooperăm în diverse domenii de dezvoltare pentru cele două popoare, ne pregătim şi pentru a apăra Venezuela", a declarat generalul Padrino Lopez. „Vom face aceasta cu prietenii noştri, pentru că avem prieteni în lume care apără relaţiile respectuoase de echilibru şi de calitate între state", a adăugat ministrul.

Padrino Lopez a făcut aceste declaraţii de pe aeroportul internaţional din Caracas, unde a primit în jur de o sută de piloţi şi de membri ai personalului rus sosiţi în Venezuela la bordul mai multor avioane militare.

Armata rusă a anunţat de la Moscova sosirea la Caracas a două bombardiere Tu-160, cu capacitate nucleară, a unui avion de transport An-124 şi a unui avion de linie Il-62, fără a preciza nici motivele, nici durata acestei misiuni.

Ministrul venezulean a amintit că aceste avioane au fost deja prezente în Venezuela în 2013, dar că acum este vorba de „o altă experienţă". Cu toate acestea, el nu a precizat durata exerciţiilor prevăzute, pe care le-a calificat drept „schimburi de zboruri operaţionale (...) pentru a creşte nivelul de interoperabilitate a sistemelor de apărare aerospaţială" ale celor două ţări.

Vladimir Padrino Lopez a precizat că aceste manevre fac parte din cooperarea bilaterală. În timpul ultimilor ani, Rusia a vândut Venezuelei echipamente militare în valoare de mai multe milioane de dolari.

„Nimeni din lume nu trebuie să fie înspăimântat de prezenţa acestor avioane de vânătoare bombardiere strategice pe teritoriul venezulean, noi suntem constructori de pace, nu de război", a mai spus ministrul.

Guvernul venezulean denunţă regulat proiecte de atacuri militare din partea SUA.

Planul Washingtonului de retragere din Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF) a reșapat scenariul crizei rachetelor din Cuba. În 1962, timp de 14 zile, omenirea a fost la un pas de a vedea Războiul Rece transformat într-un conflict nuclear între Statele Unite și Uniunea Sovietică.

În timpul crizei de rachete din Cuba, Uniunea Sovietică nu numai că a transportat 64 de rachete nucleare în Cuba, aliatul său, ci a desfășurat și 42.000 de soldați în insula din Caraibe chiar la sud de statul american Florida.

Criza a luat sfârșit când președintele american John F. Kennedy a promis că nu va ataca Cuba, iar liderul sovietic Nikita Hrușciov a ordonat retragerea armelor nucleare din Cuba.

Acum, apariția nemotivată a bombardierelor Tu-160 pare a se încadra, prin proximitate geografică, în atmosfera problemei cubaneze din 1962. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...