Efectul poluării uriașe cu petrol de la Marea Neagră: Rușii își schimbă planurile de vacanță și anulează rezervările din stațiuni

Data publicării:
Aproximativ 10.000 de voluntari participă la efortul de curățare a plajelor.
Aproximativ 10.000 de voluntari participă la efortul de curățare a plajelor. Foto: Profimedia

Rușii renunță la planurile lor de vacanță de vară în stațiunile turistice de la Marea Neagră din cauza poluării uriașe produse de două petroliere lovite de furtună în decembrie, în timp ce voluntarii locali se plâng că guvernul le încurcă eforturile de a curăța apele, relatează Deutsche Welle.

Hotelurile și taberele pentru copii din Anapa, un oraș rusesc de la Marea Neagră, se confruntă cu un val de anulări ale rezervărilor, după ce pata de petrol s-a extins și a ajuns pe plaje, în regiunea Krasnodar.

Potrivit canalului de Telegram Kub Mash, „părinții nu vor să-și trimită copiii în zona periculoasă”. De asemenea, a relatat că companiile care au oferit vouchere de vacanță angajaților, ca bonusuri, au cerut acum rambursarea acestora.

Șefa Comisiei pentru afaceri de familie a Dumei de Stat, Nina Ostanina, a declarat pentru Parlamentskaia Gazeta că rezervările din Anapa au scăzut cu peste 27% în ianuarie și cu 40% pentru sezonul estival.

Poluarea cu produse petroliere s-a produs după ce o furtună a lovit două petroliere rusești vechi, care treceau prin strâmtoarea Kerci, care desparte Rusia de Crimeea. O navă s-a scufundat, iar cealaltă a fost avariată.

Produse petroliere continuă să se scurgă în mare din petrolierul scufundat. Autoritățile ruse au anunțat că nu au putut suda partea avariată a navei, deoarece era prea aproape de petrol.

Potrivit rapoartelor oficiale, până la 5.000 din cele 9.200 de tone de mazut, un produs petrolier greu, de calitate scăzută, transportate de petroliere s-ar putea să se fi scurs deja în mare.

Mazutul s-a așezat în parte pe fundul mării, iar o altă parte a ajuns pe țărm, contaminând cel puțin 50 de kilometri de coastă, mai ales în jurul stațiunii Anapa.

Autoritățile au reușit să scoată din apă aproape 1.500 de tone de păcură rămase la bordul petrolierului eșuat, potrivit The Independent.

În timp ce Ministerul pentru Situații de Urgență din Rusia susține că nu există o metodă eficientă de curățare a acestui tip de păcură de calitate scăzută, experții în mediu spun că metode de curățare sunt disponibile din 2002, când petrolierul Prestige care transporta mazut s-a scufundat în largul coastelor spaniole, poluând aproximativ 2.000 de kilometri de coastă.

Între timp, oficialii ruși avertizează cu privire la noi probleme în timpul verii, când temperaturile în creștere vor fac ca păcura să ajungă pe plaje în cantități mai mari.

Pe de altă parte, aproximativ 10.000 de voluntari participă la efortul de curățare a plajelor, a spus ecologistul Evgheni Vitișko.

proximativ 2.500 de păsări au fost salvate până acum, a spus el.

„Aproximativ jumătate din păsările afectate de scurgerea de petrol, ceea ce este mai mult decât media globală. De obicei, doar aproximativ 10-12% sunt salvate”, a spus Vitișko, adăugând că face lobby pentru un centru de reabilitare a păsărilor afectate.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...