Europa de Est, cheia pentru sistemul energetic al Ucrainei. Transformatorul lituanian de 200 de tone trimis în Ucraina prin România

Data publicării:
Stâlpi de electricitate.
Rețea de transport de energie electrică. Foto: GettyImages

În Lituania, un transformator electric uriaș, dezafectat, construit în 1980 în Ucraina actuală, a fost curățat de praf și pregătit pentru transport. Va ajunge pe mare în România și apoi va fi trimis înapoi în Ucraina, posibil în săptămânile următoare. Este parte din efortul de a ajuta Ucraina să-și refacă infrastructura electrică, relatează Reuters.

Rokas Masiulis, șeful rețelei electrice din Lituania, spune că compania caută în depozite orice altceva ar putea folosi Ucrainei pentru a repara daunele provocate sistemului său de electricitate din cauza atacurilor repetate cu rachete rusești.

Ucrainenii spun că sunt gata să primească orice, inclusiv lucruri care nu funcționează sau stricate, deoarece pot repara singuri echipamentele”, a spus el pentru Reuters.

În timp ce Occidentul se grăbește să reînnoiască stocurile de arme și muniții ale Kievului, țările din Europa și nu numai sunt, de asemenea, implicate într-o cursă pentru a furniza transformatoare, întrerupătoare și cabluri, precum și generatoare diesel necesare pentru iluminarea și încălzirea Ucrainei în timpul iernii.

Ucraina a trimis țărilor europene o listă cu aproximativ 10.000 de articole de care are nevoie urgent pentru a avea energie electrică.

Foștii membri ai Uniunii Sovietice și fostul bloc comunist au un rol major, datorită proximității lor și pentru că unele rețele din regiune au încă sisteme compatibile cu cel al Ucrainei.

Masiulis a spus că Ucraina are cea mai mare nevoie de autotransformatoare. Cu o valoare de aproximativ 2 milioane de euro, transformatorul pe care Lituania îl trimite acum cântărește aproape 200 de tone. A fost nevoie de două săptămâni pentru a-i scoate părțile detașabile și a-l goli de ulei pentru transport.

Suntem în curs de modernizare a rețelei noastre electrice și tot ceea ce scoatem trimitem în Ucraina", a spus el. Letonia, de asemenea fostă membră a Uniunii Sovietice, a declarat că trimite cinci transformatoare mari în Ucraina.

De la începutul lunii octombrie, forțele ruse au atacat infrastructura energetică a Ucrainei, provocând întreruperi de curent și forțând milioane de oameni să suporte temperaturi sub zero cu încălzire pușină sau deloc.

Moscova spune că loviturile sunt justificate ca parte a „operațiunii militare speciale” de degradare a forțelor ucrainene. Kievul și Occidentul văd barajul ca pe un atac cinic asupra civililor pentru a le slăbi moralul.

Țările europene au trimis deja mii de echipamente în Ucraina.

„Căutăm în întreaga lume înlocuitori ai echipamentelor distruse în timpul atacurilor”, a spus Iaroslav Demcenkov, ministrul adjunct al energiei din Ucraina, la începutul lunii decembrie.

Ucraina a reușit să evite „colapsul total” al sistemului de distribuție a energiei, a spus el, dar întreruperile sunt grave. Aproximativ 80% din regiunea Kiev a rămas fără electricitate timp de două zile în această săptămână, după atacurile rusești cu rachete și drone.

Estimarea valorii totale a sprijinului trimis Ucrainei este imposibilă, având în vedere natura fragmentată și grăbită a răspunsului, dar au fost expediate transformatoare și generatoare în valoare de zeci, dacă nu de sute de milioane de dolari.

Oferta de generatoare nu poate satisface cererea, mai ales că unele dintre cele mai necesare livrări pot dura luni de zile.

„Din păcate, transformatoarele de înaltă tensiune, de care avem cea mai mare nevoie, nu sunt încă aici”, a spis miercuri Oleksandr Harcenko, director la Centrul de Cercetare în Industria Energetică din Kiev, la televiziunea de stat ucraineană.

El a spus că există câteva în lume care ar putea fi trimise în Ucraina, dar nu se aștepta să sosească înainte de luna februarie.

Operatorul rețelei de transport din Lituania a trimis deja sute de transformatoare mai mici, iar rețeaua sa de gaz a furnizat piese de schimb Ucrainei.

Compania poloneză controlată de stat Tauron a declarat săptămâna trecută că a trimis 21 de kilometri de cabluri, nouă tamburi, 129 de izolatoare, 39 de transformatoare și 11 întrerupătoare de circuite aeriene, pe care purtătorul de cuvânt Lukasz Zimnoch le-a descris drept cadouri.

Și firmele private din Ucraina comandă generatoare pentru a-și menține afacerile în funcțiune. Premierul ucrainean Denis Shmîhal a declarat în această lună că 500.000 de generatoare mai mici au fost importate de întreprinderile ucrainene, dar că țara are nevoie de 17.000 de unități generatoare mari sau industriale pentru a trece peste iarnă.

Acestea sunt extrem de importante pentru infrastructura critică, cum ar fi spitalele și stațiile de pompare a apei.

Unul dintre organismele care supraveghează sprijinul energetic în Europa este Secretariatul Comunităţii Energetice, un grup internaţional înfiinţat de Uniunea Europeană şi opt state care aspiră la aderarea la UE.

Directorul său, Artur Lorkowski, a declarat că au fost implicate peste 60 de companii private din 20 de țări europene și că 800 de tone de echipamente au fost deja trimise, iar alte zeci de livrări planificate.

Pe măsură ce stocurile rețelelor electrice europene deținute de state scad, Lorkowski se așteaptă ca sectorul privat să sară în ajutorul Ucrainei.

De asemenea, se poartă discuții prin G7 pentru a apela la companii din Statele Unite, Canada și Japonia, a adăugat el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...