Franţa a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui sirian Bashar al-Assad

Data actualizării: Data publicării:
Bashar al-Assad
Dictatorul sirian, Bashar al-Assad. Foto Profimedia Images

Justiţia franceză a emis, marţi, un mandat internaţional de arestare împotriva preşedintelui sirian Bashar al-Assad, acuzat de complicitate la crime împotriva umanităţii pentru atacurile cu arme chimice comise în vara anului 2013 în Siria, informează miercuri AFP, potrivit Agerpres. 

O sursă judiciară a confirmat emiterea a patru mandate de arestare pentru complicitate la crime împotriva umanităţii şi pentru complicitate la crime de război pentru aceste atacuri cu gaz sarin, care au făcut peste 1.000 de morţi pe 21 august 2013 în Ghouta de Est, potrivit serviciilor de informaţii americane.

Aceste mandate îl vizează şi pe fratele lui Bashar al-Assad, Maher, şeful de facto al Diviziei a patra, unitatea de elită a armatei siriene, precum şi doi generali, Ghassan Abbas, directorul filialei 450 a SSRC (Centrul de cercetare şi studii ştiinţifice din Siria), şi Bassam al-Hassan, ofiţer de legatură şi şef al securităţii.

Judecătorii de instrucţie pentru crime împotriva umanităţii de la Tribunalul judiciar din Paris investighează din aprilie 2021 aceste atacuri cu arme chimice comise în 2013 în Siria şi imputate regimului Bashar al-Assad.

Ancheta a fost deschisă după o plângere depusă de Centrul sirian pentru mass-media şi libertate de expresie (SCM), Open Society Justice Initiative (OSJI) şi Syrian Archive.

Aceste investigaţii, realizate sub titlul de „competenţă extrateritorială” a justiţiei franceze, se referă şi la atacurile comise în noaptea de 4 spre 5 august la Adra şi Duma, soldate cu 450 de răniţi.

„Această decizie constituie un precedent juridic istoric. Aceasta este o nouă victorie pentru victime, familiile lor şi supravieţuitorii lor, precum şi un pas către justiţie şi pace durabilă în Siria”, a declarat Mazen Darwish, fondatorul şi directorul general al SCM, într-un comunicat.

El aminteşte că plângerea a fost însoţită de „mărturii la prima mână ale multor victime”, o „analiză aprofundată a lanţului de comandă militar sirian”, precum şi „sute de documente, inclusiv fotografii şi videoclipuri”.

Regimul sirian este vizat de numeroase acţiuni în justiţie în Europa, în special în Germania.

Declanşat în 2011, conflictul din Siria a făcut peste jumătate de milion de morţi.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...