Franța transformă certificatul sanitar într-un certificat de vaccinare. Doar cei imunizați cu schemă completă îl mai pot obține

Data publicării:
vedere din paris cu turnul eiffel
Franța transformă certificatul sanitar într-un certificat de vaccinare. Foto: Profimedia Images

Guvernul francez a anunţat vineri o înăsprire a condiţiilor de acces la certificatul sanitar pentru a face faţă variantei Omicron, „care va deveni dominantă la începutul anului 2022”. Astfel, certificatul sanitar se va transforma într-unul de vaccinare, care poate fi activat doar cu o schemă de vaccinare completă şi nu doar cu un simplu test negativ.

Anunţul a fost făcut la finalul unui consiliu de apărare sanitară care s-a întrunit pentru a lua în considerare noi măsuri în faţa celui de-al cincilea val de COVID-19 şi a variantei extrem de contagioase Omicron.

Varianta Omicron, a cărei viteză de răspândire este "fulgerătoare în jurul nostru în Europa","se va răspândi foarte repede până la punctul de a deveni dominantă de la începutul anului 2022" în Franţa, a anunţat premierul Jean Castex, citat de AFP, potrivit Agerpres.

În consecinţa, certificatul sanitar se va transforma la începutul anului într-un certificat de vaccinare, care poate fi activat doar cu o schemă de vaccinare completă şi nu doar cu un simplu test negativ.

"De acum înainte doar vaccinarea va fi valabilă în certificat", a clarificat şeful guvernului francez.

Certificatul sanitar este solicitat în special în restaurante, centre comerciale, locuri de divertisment, muzee etc.

Această măsură va face obiectul unui proiect de lege ce va fi prezentat la începutul lunii ianuarie în parlament, text în care va fi menţionată şi intenţia de "înăsprire a condiţiilor de control şi a sancţiunilor împotriva certificatelor false", a subliniat Jean Castex.

Nu este admisibil ca refuzul a câtorva milioane de francezi de a fi vaccinaţi să pună în pericol viaţa unei ţări întregi şi să afecteze viaţa de zi cu zi a unei mari majorităţi de francezi care au respectat regulile de la începutul acestei crize", a ţinut să sublinieze premierul Castex.

"Ne asumăm să punem presiune pe cei nevaccinaţi deoarece serviciile de îngrijire de urgenţă şi de resuscitare din spitalele noastre sunt în mare parte pline de persoane nevaccinate", a spus Jean Castex.

Termenul limită pentru accesarea dozei de rapel a vaccinului va fi, de asemenea, redus la cinci la patru luni.

Peste 121.000 de persoane au murit din cauza COVID-19 în Franţa de la începutul pandemiei, dintr-o populaţie de 67 de milioane. Aproape 90% din populaţia cu vârsta de peste 12 ani este vaccinată, una dintre cele mai mari rate de vaccinare din Uniunea Europeană.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce au descoperit medicii la autopsia lui Emanuel, medicul de 28 ani găsit mort în locuința sa. Care ar fi...
Digi FM
Adrian Mutu și-a sărbătorit fiul cel mic: "La mulți ani, iubitul meu!". Fostul fotbalist are patru copii din...
Pro FM
Katy Perry, luată în râs pentru că a sărutat pământul după călătoria în spațiu: "Ce dramatic! Ați fost acolo...
Film Now
Nick Moran, actorul din „Harry Potter”, în stare gravă: „S-ar putea să nu mai vorbească niciodată” după o...
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
Newsweek
Tăierea pensiilor speciale de 25.000 lei, aviz negativ la CSM. De ce nu sunt șanse să fie adoptată?
Digi FM
Doi medici rezidenți, angajați în cel mai mare spital din Iași, au murit la distanță de două săptămâni...
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut cu părul grizonant și ochii albaștri: "Domnule, devii mai frumos pe zi ce trece"
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...