David Cameron spune că Hamas a primit o „ofertă foarte generoasă” de armistițiu de 40 de zile în Gaza

Data publicării:
David Cameron
Ministrul britanic de externe, David Cameron. Foto: Profimedia Images

Ministrul britanic de externe, David Cameron, a declarat, luni, la Riad, că teroriștilor Hamas le-a fost trimisă o propunere de armistițiu de 40 de zile în Fâșia Gaza, perioadă în care ar trebui să fie discutată și pusă în aplicare eliberarea ostaticilor la schimb cu deținuți palestinieni.

„O ofertă foarte generoasă de încetare a focului de 40 de zile, de eliberare a mii de deţinuţi palestinieni în schimbul eliberării acestor ostatici” a fost transmisă Hamas, a declarat Cameron la o reuniune a Forumului Economic Mondial.

O delegaţie a Hamas este aşteptată, luni, în Egipt, unde trebuie să răspundă ultimei propuneri a mediatorilor în favoarea unui armistiţiu în Gaza, asociat cu eliberarea de ostatici, după aproape şapte luni de război între Israel şi Hamas în Gaza.

„Sper că Hamas va accepta acest acord şi, sincer, toată presiunea lumii şi toţi ochii ar trebui să fie pe ei astăzi pentru a le spune să accepte acest acord”, a declarat Cameron. El a adăugat că propunerea ar duce la „o oprire a luptelor pe care dorim cu toţii să o vedem, cu atâta disperare”.

Egiptul, Qatar şi SUA încearcă de luni de zile să negocieze un acord între Israel şi Hamas şi o dinamică recentă pare să sugereze un nou elan în favoarea opririi luptelor, notează AFP.

Ministrul britanic al afacerilor externe a pledat, în plus, în favoarea unui „orizont politic pentru soluţia cu două state”. „Responsabilii pentru 7 octombrie, liderii Hamas, ar trebui să părăsească Fâşia Gaza şi să destructureze infrastructura teroristă din Gaza”, a spus el.

„Trebuie ca poporul palestinian să aibă un viitor politic, dar trebuie, de asemenea, ca securitatea Israelului să fie asigurată şi cele două elemente trebuie să meargă mână în mână”, a conchis el.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...