„Gaza se transformă într-un cimitir de copii”. Avertismentul șefului ONU cu privire la războiul Israel-Hamas

Data publicării:
Antonio Guterres
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Foto: Profimedia Images

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat, luni, că protejarea civililor din Gaza trebuie să fie „de importanță principală” în conflictul dintre Israel și teroriștii Hamas și a avertizat că enclava palestiniană se transformă într-un „cimitir de copii”, relatează Reuters.

„Trebuie să acționăm acum și să găsim o cale de a ieși din această înfundătură brutală, groaznică, agonizantă a distrugerii”, a declarat Guterres, luni, în fața reporterilor, cerând încă o dată un armistițiu umanitar în Gaza.

Tot luni, ministerul sănătății din Gaza a făcut public un nou bilanț al deceselor – peste 10.000 de oameni au murit în enclavă de la începerea ostilităților, conform palestinienilor, o cifră care nu poate fi verificată independent, însă.

„Gaza devine un cimitir de copii. Sute de fete și de băieți sunt uciși sau răniți în fiecare zi”, a spus Guterres.

Șeful ONU a mai spus și că încălcări evidente ale legilor internaționale umanitare sunt comise. El a mai spus și că ONU are nevoie de 1,2 miliarde de dolari pentru a putea continua să trimită ajutor spre cei 2,7 milioane de oameni din Gaza și Cisiordania.

„Operațiunile la sol ale IDF și bombardarea continuă lovesc în civili, spitale, tabere de refugiați, moschei, biserici și alte locuri ale ONU, inclusiv adăposturi. Nimeni nu mai e în siguranță.

În același timp, Hamas și alți militanți folosesc civilii ca pe niște scuturi umane și continuă să lanseze rachete fără discernământ spre Israel”, a mai declarat Guterres.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Declarațiile Chinei care i-au șocat pe oficialii UE. De ce nu dorește Beijingul o înfrângere a Rusiei în...
Newsweek
Bolojan anunţă data exactă la care va desființa pensiile speciale de 25.000 de lei. La cât ajung?
Digi FM
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Plajele din Australia, invadate de vietăți bizare. Valul de căldură a transformat marea într-un coșmar
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...