Încep conflictele în UE pe banii pentru reconstrucția post-COVID. Grecia anunță că nu acceptă condițiile europenilor

Data publicării:
Premierul grec conservator Kyriakos Mitsotakis
Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis FOTO: Guliver/GettyImages

Grecia nu va accepta condiţiile stricte impuse de Uniunea Europeană pentru folosirea fondului de urgenţă în cadrul planului de relansare după pandemia de COVID-19, a declarat premierul elen Kyriakos Mitsotakis pentru Financial Times într-un interviu publicat duminică, relatează Reuters, citat de Agerpres.

„Grecii s-au maturizat mult. Şi vrem să ne facem propriile reforme”, a anunţat şeful guvernului de la Atena. O revizuire semestrială a performanţelor economice desfăşurată de Comisia Europeană a fost suficientă şi nu este nevoie de „condiţionalităţi stricte suplimentare”, a insistat el.

Mitsotakis a declarat pentru Financial Times că Grecia are „o agendă de reforme foarte agresivă” care se va concentra pe „tranziţia verde”, „tranziţia digitală” şi încurajarea investiţiilor, în parte printr-un program de privatizare.

Vineri, într-o intervenţie în parlament, Mitsotakis a anunţat noi măsuri în valoare de 3,5 miliarde de euro pentru a sprijini afacerile afectate de carantina impusă pentru a stopa răspândirea epidemiei de coronavirus.

Grecia reuşise să depăşească criza a datoriei publice în 2018 şi spera să înregistreze o creştere economică puternică în 2020. Însă măsurile de izolare impuse la nivel naţional în martie pentru a preveni infecţiile cu coronavirus au dat peste cap aceste aşteptări. Acum, se aşteaptă ca economia Greciei să se contracteze cu 8% până la 10% în acest an, revenind pe creştere abia din 2021.

Editor: A. D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...