Italia şi Spania introduc noi măsuri anti-COVID în urma creșterii cazurilor noi de îmbolnăviri cu coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
Italy Extends Coronavirus Lockdown
Foto: Emanuele Cremaschi / Getty Images

Italia și Spania introduc noi măsuri anti-COVID după creșterea numărului noi de cazuri de infectare cu coronavirus. În Italia, restaurantele rămân deschise doar până la ora 18.00, iar Spania va intra din nou în stare de urgență.

Giuseppe Conte, prim-ministrul Italiei: Barurile, magazinele de îngheţată, patiseriile şi restaurantele se vor închide la ora 18:00 în toate zilele. După ora 6 după-amiază ele pot continua să livreze mâncare la domiciliu. Maxim 4 oameni pot sta la masă la restaurant, în cazul în care nu sunt membrie ai familiei. E interzis să consumi mâncare şi băutură pe stradă după ora 18:00. 

Măsurile, care sunt valabile o lună, până pe 24 noiembrie, vin după publicarea de noi cifre record privind contaminările cu coronavirus şi în pofida opoziţiei guvernatorilor regionali şi a manifestaţiilor împotriva restricţiilor. Ultimul bilanţ indică circa 20.000 de cazuri noi de contaminare în 24 de ore, totalul de la începutul pandemiei ajungând la peste 500.000, cu 37.000 de decese.

Pe de altă parte, şcolile şi grădiniţele vor rămâne deschise în Italia, 75% din cursurile din licee şi universităţi desfăşurându-se în schimb online.

În Spania, potrivit deciziei guvernamentale, va fi instituită starea de urgență mai întâi pentru 15 zile, însă guvernul de la Madrid vrea să ceară aprobarea Parlamentului pentru o prelungire timp de șase luni, până în aprilie 2021.

Pedro Sánchez, premierul Spaniei: Restricţionarea circulaţiei de la 11 noaptea la 6 dimineaţa va fi aplicată în toată ţară cu excepţia Insulelor Canare, care prezintă o situaţie epidemiologică foarte bună. Se va putea circula în acest interval de timp doar pentru motive incluse în normele sanitare: cumpărarea medicamentelor, deplasarea la locul de muncă, întoarcerea acasă sau îngrijirea bătrânilor şi copiilor. 

De asemenea, sunt restricționate întâlnirile, adunările publice, tocmai pentru acestea sunt situații care duc la propagarea necontrolată a coronavirusului.

Spania a înregistrat cel mai mare număr de infectări cu COVID-19 din Europa Occidentală. Numărul total de cazuri a crescut vineri la 1.046.132, în timp ce bilanţul deceselor se aproape de 38.000.

Editor : Iulia Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri