Japonia va aproba pilula de a doua zi, cu o întârziere de zeci de ani. Femeile vor avea nevoie de acordul scris al partenerului

Data actualizării: Data publicării:
pilula avort japonia
Japonia a aprobat prima pastila pentru avort, cu o întârziere de zeci de ani. Foto: Profimedia Images

Femeile din Japonia ar putea fi nevoite să ceară acceptul partenerului înainte de a avea acces la pilula de a doua zi. Măsura contraceptivă va fi aprobată în cele din urmă în statul asiatic, cândva în următoarele luni, la zeci de ani după ce a devenit disponibilă în majoritatea statelor occidentale, relatează The Guardian.

Potrivit legislației în vigoare, o femeie are deja nevoie de acceptul partenerului pentru a face un avort chirurgical.

„În principiu, credem că acceptul partenerului este necesar, chiar dacă avortul este indus de un medicament pe cale orală”, a declarat Yasuhiro Hashimoto, un oficial al Ministerului Sănătății, în fața unei comisii parlamentare, luna aceasta.

Propunerea oficialilor japonezi a fost criticată de mai multe organizații non-guvernamentale, care au avertizat că drepturile reproductive ale femeilor sunt încălcate.

„Consimțământul soțului devine o problemă atunci când există un dezacord când soțul o forțează pe femeie să nască împotriva voinței sale”, a explicat Kumi Tsukahara, membră fondatoare a organizației Action for Safe Abortion Japan, a declarat.

„Pentru femei, a fi forțate să aibă o sarcină pe care nu și-o doresc reprezintă violență și o formă de tortură”, a adăugat ea.

Această politică poate avea consecințe tragice. Anul trecut, o femeie de 21 de ani a fost arestată după ce cadavrul nou-născutului ei a fost găsit într-un parc. Femeia, care a fost condamnată la închisoare cu suspendare, a declarat în fața instanței că nu a putut să pună capăt sarcinii deoarece nu a putut obține consimțământul scris al partenerului său.

Medicii au insistat ca ea să obțină consimțământul, chiar dacă Ministerul Sănătății a declarat ulterior că situația ei era diferită, iar avortul ar fi putut fi făcut fără acordul partenerului, deoarece acesta nu a putut fi contactat.

Presa japoneză a relatat, de asemenea, situații în care medicii au refuzat să aprobe avortul în cazul unor femei agresate sexual, ceea ce i-a obligat pe oficialii Ministerului Sănătății să scrie Asociației Medicale din Japonia pentru a clarifica faptul că acceptul nu este cerut în cazurile de viol.

Activiștii spun că Japonia nu a reușit să aprobe un medicament care este de mult timp disponibil în peste 70 de țări din simplul fapt că parlamentul dominat de bărbați și comunitatea medicală acordă un interes scăzut sănătății femeilor.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Câți angajați are Selly la compania pe care o conduce. Vloggerul a vorbit deschis despre investițiile pe care...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...