Jurnaliştii portughezi au intrat în grevă generală. Ce revendicări au

Data publicării:
jurnalisti la o conferinta, cu microfoanele in prim plan
Jurnaliştii portughezi au intrat în grevă generală, joi, pentru prima dată în ultimii 42 de ani. Foto: Shutterstock

Jurnaliştii portughezi au intrat în grevă generală, joi, pentru prima dată în ultimii 42 de ani, pentru a protesta faţă de salariile mici şi nesiguranţa locurilor de muncă într-un sector aflat în mare dificultate, scrie AFP, preluată de Agerpres.

În jur de 40 de redacţii ale unor media naţionale sau locale au fost afectate de mişcarea declanşată de Sindicatul Jurnaliştilor, a precizat acesta într-un comunicat.

Agenţia de presă Lusa nu a mai transmis nicio ştire începând de la miezul nopţii de miercuri, postul public de radio Antena 1 şi concurentul său privat TSF nu au difuzat jurnale de ştiri, iar ediţiile online ale cotidianului de referinţă Publico sau săptămânalului Visao au încetat publicarea de ştiri, a precizat sindicatul.

„Insecuritatea locurilor de muncă şi salariile mici constituie un obstacol pentru dreptul la informare al cetăţenilor”, a subliniat sindicatul în comunicat.

Greviştii reclamă în special creşteri salariale, pentru a face faţă inflaţiei, şi respectarea codului muncii în ce priveşte plata orelor suplimentare.

Mai multe adunări erau prevăzute în cursul zilei la Lisabona, Porto şi Coimbra.

O premieră în ultimii 42 de ani

Ultima „grevă generală” a jurnaliştilor portughezi a avut loc în 1982.

Mişcarea socială survine şi în contextul în care unul din principalele grupuri media naţionale, Global Media, a anunţat în această săptămână un nou plan de concediere a 20 de angajaţi, dintre care 10 jurnalişti, din cauza „situaţiei financiare complicate”.

În 2023, Global Media a avut o cifră de afaceri mai mică cu 4,3 milioane de euro şi a încheiat anul cu pierderi de 7,2 milioane de euro.

Grupul deţine, printre altele, Jornal de Noticias, cel mai important cotidian generalist, care apare la Porto, postul radio de ştiri TSF şi Diario de Noticias (DN), cel mai vechi ziar naţional care împlineşte 160 de ani de existenţă.

Sindicatul jurnaliştilor a deplâns situaţia Global Media, regretând că singura soluţie avută în vedere sunt 'concedierile'.

Sindicatul a amintit că grupul a mai procedat la valuri de concedieri în ultimii ani: 119 salariaţi în 2009, 140 în 2014 şi 81 în 2020.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru, jignită de o artistă celebră din România. Ce a putut să spună despre prima doamnă a...
Digi FM
Dur pe ecrane, fără "armură" acasă. Dwayne Johnson s-a lăsat pe mâna fiicelor sale, care l-au machiat cu mult...
Pro FM
Sharon Osbourne, de neconsolat, în timp ce își ia adio de la sufletul ei pereche. Ozzy, înmormântat în orașul...
Film Now
Tom Cruise, relație complicată cu tatăl lui, care a murit de tânăr: Era un laș, un comerciant al haosului
Adevarul
Val de glume după ce Poliția a anunțat că Emil Gânj „se deplasează cu o viteză neobişnuită pentru un om...
Newsweek
Când intră pensiile în august? Nu toți pensionarii vor primi banii la aceeași dată. Sume mai mici
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Surpriză uriașă. O continuare a uneia dintre cele mai îndrăgite comedii romantice, în discuții. Celine Song...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”